Marius Lăcătuş se află în aceste zile în Spania. Antrenorul român vizitează baza de pregătire a fostei sale formaţii, Real Oviedo.
Presa spaniolă speculează pe seama posibilităţii ca Lăcătuş să devină antrenor la Oviedo în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. ”S-a întors la cea de-a doua sa casă” scrie La Voz de Asturia despre vizita fostului mare internaţional român în Spania.
Însoţit de Vili şi Cesa Martin, Marius Lăcătuş a luat parte la antrenamentul primei echipe a clubului, iar fanii au profitat de moment pentru a-şi face selfie-uri cu fostul atacant de pe Carlos Tartiere. Ulterior, fostul antrenor de la FCSB şi CSA Steaua a vorbit şi cu presa: ”Baza de pregătire s-a schimbat foarte mult. Terenurile acum sunt mult mai bune decât erau pe vremea mea. Cred că Real Oviedo are totul pentru a se gândi că poate promova în La Liga. Şi cred că merită asta” a mărturisit Marius Lăcătuş.
El a negat posibilitatea de a prelua gruparea antrenată în prezent de Sergio Egea: ”Sunt în vacanţă. Aici vin mereu cu plăcere. Am spus mereu că Oviedo este a doua mea casă. Când jucam aici aveam echipă de Cupele Europene şi de multe ori se întâmpla să le batem pe Real Madrid sau Barcelona” a mai spus Lăcătuş. citat de La Voz de Asturia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul român va asista cel mai probabil sâmbătă la meciul pe care echipa din Oviedo îl va susţine în campionat pe propriul teren: ”Nu sunt sigur, dar foarte probabil o să merg la meci” a mai adăugat Marius Lăcătuş.
Foarte iubit de suporterii asturieni, Lăcătuş ar putea ajunge pe banca tehnică a grupării din Segunda Division. Spaniolii speculează că dacă lucrurile nu vor merge foarte bine cu Sergio Egea pe bancă, Lăcătuş ar fi printre primele variante de antrenori luate în calcul de preşedintele Jorge Vallina. Egea a fost numit în aprilie ca interimar, apoi a rămas ca antrenor principal. Are deja 4 înfrângeri în primele 8 meciuri susţinute pe banca tehnică a grupării asturiene pe care a mai antrenat-o însă în 2014 reuşind să obţină promovarea în liga a doua spaniolă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius lăcătuş