Marius Lăcătuş, legenda Stelei Bucureşti, e decis să revină pe banca tehnică a unei echipe, la aproape doi ani de la ratarea obiectivului cu echipa din Ghencea. "Fiara" a primit o ofertă în această perioadă şi a anunţat ce condiţii pune.
Marius Lăcătuş se pregăteşte pentru o nouă aventură ca antrenor după plecarea de la Steaua Bucureşti
Marius Lăcătuş a plecat în iunie 2019 din funcţia de antrenor la Steaua Bucureşti, după ce a ratat dramatic promovarea în Liga 3, în faţa lui Carmen. Din acel moment, cel care a stat atât pe banca "militarilor", dar şi a FCSB-ului nu a mai ocupat nicio funcţie.
Recent, Marius Lăcătuş a primit o ofertă, dar pe care a refuzat-o. El a anunţat cum arată proiectul ideal, care l-ar convinge să accepte: "A fost o ofertă, dar nu a fost cazul. Mi-e dor, dar nu, momentan. Important e să fie un club care să aibă planuri de viitor, cu obiective clare, la care să ai continuitate, care mai puţin există la noi, să ajungi să încerci să construieşti o echipă şi apoi să ai rezultate. Toată lumea vrea rezultate imediat", a declarat simbolul clubului Steaua Bucureşti pentru Telekom Sport.
El a privit şi dintr-o altă perspectivă schimbările de antrenor din Liga 1: "Nu sunt neapărat de acord (n.r. - că patronii taie şi spânzură). Mai există şi primari şi consilieri, şi prefecţi. Nu numai patronii... Se mai numesc antrenori pe la echipe şi politic. Oamenii care conduc un oraş sunt capbili să numească şi antrenorul la echipă", a mai spus Lăcătuş, care a comentat şi posibilitatea ca FCSB să joace pe noul stadion al Stelei Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Fiara" a mai fost pe banca unor echipe precum: Panama, Oţelul Gakaţi, FC Braşov, UTA Arad, FC Vaslui, FCM Târgu Mureş şi Poli Iaşi.
Răspunsul lui Lăcătuş la cererea FCSB-ului de a juca pe Stadionul Steaua
FCSB pune presiune pe CSA Steaua. Mihai Stoica a dezvăluit ce răspuns a primit FCSB la solicitatea pe care a făcut-o să joace pe noul stadion Steaua, dar Lăcătuş consideră că lucrurile ar trebui să rămână neschimbate.
"Câtă vreme au jucat acolo şi apoi au plecat din cauza nu ştiu cărui motiv, au plecat şi au jucat pe Arena Nţaională, nu ştiu dacă ar fi cazul să se mai întoarcă", a mai spus Marius Lăcătuş pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius lacatus, steaua bucuresti, marius lacatus oferta, marius lacatus antrenor