Marius Şumudică a stabilit prima ţintă pentru mercato la CFR Cluj şi vrea să aducă în Gruia un fotbalist cunoscut.
Marius Şumudică a început să îşi contureze strategia pentru noul sezon la CFR Cluj, iar una dintre primele sale solicitări către conducerea clubului vizează postul de mijlocaş defensiv, mai ales după plecarea lui Muhar.
Tehnicianul ar fi pus ochii pe Marko Jevtovic, fotbalist pe care îl cunoaşte foarte bine din perioada în care cei doi au colaborat la Gaziantep. Potrivit iamsport, sârbul se află pe lista de priorităţi a lui Şumudică pentru perioada de transferuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jevtovic are însă o situaţie contractuală care complică serios o eventuală mutare în Gruia. Mijlocaşul a semnat recent prelungirea acordului cu Konyaspor pentru încă un sezon, astfel că gruparea din Turcia nu are niciun motiv evident să renunţe uşor la unul dintre jucătorii săi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În viziunea lui Şumudică, experienţa lui Jevtovic şi profilul său fizic îl recomandă pentru rolul de închizător. Antrenorul îl cunoaşte direct şi ştie ce poate oferi fotbalistul în centrul terenului, motiv pentru care acesta a devenit una dintre primele variante luate în calcul pentru noul CFR Cluj.
Ioan Varga i-a promis transferuri lui Şumudică
Patronul CFR-ului, Ioan Varga, a transmis că noul antrenor va avea parte de întăriri importante. Conducătorul clubului i-ar fi promis lui Şumudică patru sau cinci transferuri, astfel încât tehnicianul să poată construi o echipă capabilă să lupte pentru obiectivele stabilite de club.
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius şumudică, varga







