CFR Cluj vrea să lase în urmă startul modest de sezon şi să atace play-off-ul. Marius Şumudică (55 de ani) a dezvăluit planurile clujenilor, după campania spectaculoasă de transferuri.
Şumudică a dezvăluit noul obiectiv al CFR-ului
CFR Cluj îşi schimbă obiectivul după campania spectaculoasă de transferuri din această perioadă. Marius Şumudică este convins că echipa ardeleană poate deveni o candidată serioasă la play-off, în cazul în care clubul va realiza şi cele două transferuri aflate în acest moment în negocieri.
Antrenorul grupării din Gruia recunoaşte însă că are o misiune dificilă în faţă, în condiţiile în care lotul a suferit modificări importante, iar numeroşi jucători tineri au ajuns la echipă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Va fi destul de greu să-i asamblez. Încă mai discutăm cu doi jucători. Dacă vom reuşi să-i aducem şi pe ceilalţi doi, care sunt jucători foarte buni pentru campionatul nostru, pot spune că ne depunem candidatura la calificarea în play-off. Atunci pot spune asta, că CFR se bate cu şanse reale la play-off.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vrem să fugim cât mai repede de locurile astea fierbinţi din subsolul clasamentului şi, în acelaşi timp, să formăm o echipă. Sunt foarte mulţi jucători tineri, precum Ignat, jucătorul de la Benfica (n.r. Dumas), Perea care a venit.
Toţi sunt jucători tineri, 22 – 23 de ani. Au foame, va reveni şi Fica, va fi greu să fac echipa, dar cine va demonstra va juca cu siguranţă”, a declarat Şumudică, potrivit Fanatik.
În prezent, CFR Cluj ocupă locul 9 în campionat, cu 10 puncte acumulate, iar în următoarea etapă va juca pe terenul lui Sepsi.
- Citește și
- VIDEO | Prima reacţie a lui Răzvan Marin după ce a marcat un gol fabulos în Champions League: "Destinul"
- După Tănase, încă un fotbalist de la FCSB poate ajunge în Cipru! Campioana a pus ochii pe el
- Dinamo, în alertă pe final de mercato! Orenburg negociază pentru unul dintre oamenii de bază ai „câinilor”
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius sumudica, superliga







