Marius Şumudică a reacţionat în cazul unei depunctări a celor de la CFR Cluj, din cauza problemelor financiare ale clubului. Antrenorul a recunoscut că o asemenea sancţiune l-ar determina să demisioneze imediat.
Marius Şumudică, reacţie categorică după ce a aflat despre riscul depunctării
CFR Cluj ocupă locul al nouălea în clasamentul Superligii, cu 17 puncte, iar situaţia financiară a clubului continuă să reprezinte un motiv de îngrijorare. Gruparea din Gruia are datorii de zeci de milioane de euro, iar Marius Şumudică a declarat în repetate rânduri că principalul obiectiv al echipei este salvarea de la retrogradare.
Posibilitatea unei depunctări a provocat o reacţie puternică din partea tehnicianului, care a explicat cât de mult l-ar afecta o eventuală sancţiune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cadrul unei conferinţe de presă, Marius Şumudică a mărturisit că a fost şocat de informaţiile apărute şi a subliniat că nu ar putea accepta pierderea punctelor câştigate pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„(n.r. Ştiţi ceva de depunctare?) Era să-mi cadă telefonul din mână când am aflat. Nu ştiu exact care e situaţia şi nu vreau să intru în această discuţie, că e extrem de sensibilă. Dacă se întâmplă vreo nenorocire de genul de a te depuncta, îmbătrânesc cinci ani într-o zi. Doar eu ştiu... nu doar eu, ci şi staff-ul. Ştim cât muncim. Nu ştiu dacă există temei legal cu depunctarea. Nici nu ştiu cum s-a ajuns să se discute despre asta, dar nu iese fum fără foc probabil şi am văzut că nu se vorbeşte doar de CFR. Pe mine, sportiv, mă doare.
Eu am făcut 17 puncte indiferent dacă sunt multe sau puţine le-am făcut pe teren. Dacă s-ar întâmpla, ferească Dumnezeu, dar eu nu cred... Dacă s-ar întâmpla lucrul ăsta e o lovitură cruntă. Nu doar pentru mine ca antrenor ci şi pentru băieţi. Toată lumea are de suferit. Eu nu aş accepta aşa ceva. Pentru mine e capăt de linie. Dacă se întâmplă lucrul ăsta pentru mine e capăt de linie. Că nu aş mai fi în stare să conduc echipa. Eu nu pot să duc. Mă vedeţi sunt stresat. Am albit. Acum sunt de tot. Nu aş putea să mai duc şi nu vreau să cad la un antrenament sau pe teren.
(n.r. Plecaţi la depunctare?) Direct. Cu orice risc. Îmi respect munca, ştiu ceea ce fac. Un punct dacă îmi va fi luat, a doua zi dau mâna cu conducerea şi am plecat. Nu are rost! Eu ştiu cât mă chinui. Îi respect pe toţi, Marian Copilu, Cipi Deac, Oana, îi respect pe toţi. Toată lumea vine cu drag de serviciu. Creşte inima în mine când văd trofeele. Dacă familia mea vede ce se întâmplă pe stadioane, nu vreau să par niciun tip suferind, dar eu am promis că de anul ăsta nu mai intru în conflict cu niciun suporter. Dacă eu fac lucrurile astea vreau să fiu respectat la fel cum sunt şi eu respectat”, a declarat Marius Şumudică, în cadrul unei conferinţe de presă.
Astfel, antrenorul a transmis că nu ar accepta nici măcar o penalizare de un punct şi că ar renunţa la funcţie dacă o asemenea măsură ar fi aplicată. În acest moment, o eventuală depunctare rămâne doar un scenariu, însă declaraţiile lui Marius Şumudică arată că o astfel de decizie ar putea avea consecinţe imediate asupra băncii tehnice a celor de la CFR Cluj.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: marius sumudica, marius sumudica cfr cluj, u cluj cfr cluj







