Marius Şumudică (54 de ani) a fost anunţat oficial la clubul saudit Al-Okhdood, pe care trebuie să-l salveze de la retrogradare. În Arabia Saudită, antrenorul român a fost întâmpinat la aeroport de oficialii noului său club.
Marius Şumudică a ajuns la noul său club. Este fascinat de mutare
Al-Okhdood este penultima în prima ligă din Arabia Saudită, cu doar cinci puncte acumulate după 12 meciuri. Noua echipă a lui Marius Şumudică este la doar trei puncte de echipele care rămân în Saudi Pro League, iar românul a oferit primele detalii.
Marius Şumudică a semnat doar până în vară şi va apuca să se dueleze cu vedetele plătite cu zeci de milioane de euro.
"Am semnat pe şase luni, cu opţiune de încă un an dacă reuşesc să salvez echipa de la retrogradare. Ştiu că este o provocare, dar am venit aici pentru că eu cred în mine şi mai ales cred în stafful meu. Nu ar fi pentru prima dată când reuşim lucruri pe care alţii le cred imposibile pe plan fotbalistic. Împreună cu jucătorii şi cu fanii, care sunt absolut fantastici, putem face lucruri importante aici, în Liga Stelelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
V-am spus mereu că am oferte interesante, mult peste nivelul SuperLigii, iar Şumudică se ţine de cuvânt întotdeauna. Să ajungi să antrenezi aici e greu, dar mai ales onorant. Nu are rost să discutăm despre un campionat unde, pe lângă marea vedetă Cristiano Ronaldo, mai sunt zeci de superstaruri, ne-ar lua ore în şir numai să-i punem pe hârtie. Este ceva fantastic să joci împotriva acestor superfotbalişti de zeci de milioane de euro, darămite să-i mai şi antrenezi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Le mulţumesc celor de la Al-Okhdood că mi-au acordat încredere şi o să facem tot posibilul să ne atingem obiectivele. Mi-am propus să vorbesc foarte puţin şi să las faptele să vorbească, pe teren, în locul meu. O să tragem linie la final şi o să vedem ce a făcut Şumudică într-unul dintre cele mai tari campionate din ultimii ani din fotbalul mondial”, a declarat Marius Şumudică, potrivit Fanatik.
VIDEO | Primirea de care a avut parte Marius Şumudică în Arabia Saudită
- Citește și
- Rapid ”împinge” la capitolul plecări. Jucătorul şi-a ales deja viitoarea echipă
- Daniel Paraschiv surprinde după ce a semnat cu Rapid: "Cred că orice jucător român doreşte să fie în locul meu"
- Fotbalistul aşteptat de toţi dinamoviştii a oferit vestea: "Mă simt bine, sunt 100%. Asta mi-a lipsit"
- Florin Tănase a auzit ce a spus Valeriu Iftime despre FCSB şi a reacţionat: "Atunci cunoaşte fotbalul" | VIDEO
- Fotbalistul lui Dinamo şi-a ales următoarea destinaţie din carieră: "Mă tentează”
- A fost identificată încă o victimă a incendiului din Crans-Montana. Fiul unui conducător de la FC Sochaux a murit la 14 ani
- OFICIAL | Şumudică a revenit! Prezentare spectaculoasă în Arabia Saudită, cu un videoclip special
- De ce a plecat Ţicu de la Petrolul. Noul jucător al lui Dinamo a dezvăluit, surprins de intenţia ploieştenilor: ”Nu vreau să fiu un ghimpe”
- OFICIAL | Universitatea Craiova a transferat un fotbalist din Liga 2: "Unul dintre cei mai valoroşi”
- OFICIAL | Louis Munteanu, noul jucător al lui DC United. Românul, cel mai scump transfer din istoria clubului din MLS
- Revine unul dintre căpitanii echipei FC Barcelona. Când se va alătura el lotului condus de Hansi Flick
- OFICIAL | Daniel Paraschiv a fost prezentat la Rapid: "Abia aştept să ne vedem acasă în Giuleşti"
- "Acord total". Real Madrid l-a convins: jucătorul de 65.000.000€ vine sub comanda lui Xabi Alonso!
Afla mai multe despre: marius sumudica, marius sumudica al-okhdood club, marius sumudica arabia saudita








