Nelu Varga, finanţatorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre antrenorul pe care CFR Cluj urmează să-l aducă după plecarea lui Daniel Pancu.
CFR Cluj a rămas fără antrenor principal după plecarea lui Daniel Pancu şi caută să-şi instaleze un nou tehnician în această perioadă.
Finanţatorul "feroviarilor" susţine că ardelenii şi-ar fi numit un tehnician până în acest moment, dacă era vorba de un "antrenor de clasă medie". În caz contrat, Varga a apelat la un antrenor "de top" din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Şumudică, favoritul lui Nelu Varga?
"De luni, CFR va avea un nou antrenor. Era vorba ca astăzi să-l anunţăm, dar s-a amânat un pic, pentru că n-am avut claritate. Luni vom avea antrenorul la muncă, asta e cert! Dacă era vorba de un antrenor de clasă medie, era pus de mult. E penibil să mă apuc acum să vorbesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul m-a rugat să nu vorbesc, aşa că nu vorbesc. Antrenorul este român, dintre cei mai buni. Noi, niciodată nu lăsăm garda jos", a declarat Nelu Varga, la Prosport.
Conform sursei citate anterior, Marius Şumudică ar fi alesul celor de la CFR Cluj în această vară. Tehnicianul în vârstă de 55 de ani ar urma să revină în Gruia după cinci ani.
În 2021, Şumudică îşi încheia în mod furtunos mandatul pe banca formaţiei din Cluj-Napoca, după o înfrângere în faţa campioanei Serbiei de atunci, Steaua Roşie Belgrad.
Afla mai multe despre: cfr cluj, nelu varga, marius sumudica


.webp)





