Rapid o întâlneşte pe CFR Cluj în ultimul meci al etapei a 9-a din play-off-ul Superligii.
Partida din Giuleşti este una cu adevărat emoţionantă pentru întreaga suflare rapidistă, care îşi va lua adio de la una dintre legendele clubului, Cristi Săpunaru. Căpitanul celor de la Rapid se va retrage din fotbal la partida din penultima etapă de play-off.
Marius Şumudică a vorbit despre momentul emoţionant înaintea partidei şi s-a declarat emoţionat înaintea partidei cu CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Şumudică: "E altceva când te retragi şi primeşti cadou trei puncte"
"Săpunaru va primi câte minute merită, nu avem niciun plan. Este titular, este ultimul meci al lui la Rapid, căpitanul echipei. Nu l-am simţit emoţionat, poate ştie să le ascundă foarte bine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am stat de vorbă cu el şi individual, şi în faţa grupului. Conştientizează, probabil ce i s-a promis, discuţiile care au fost cu cei din conducerea clubului, ştiind că în scurt timp va prelua un alt post, îl fac să treacă mai uşor peste acest moment.
Şi eu, când m-am retras, ştiind că devin antrenor şi deja m-am înţeles cu echipa, mă gândeam deja la următorul proiect.
Recunosc, ăsta sunt, poate aşa par eu pe dinafară, dar sufleteşte, sunt momente în care cedez. Asta e, e uman, ăsta e Şumudică, nu aş putea să joc teatru, că ar trebui să îmi dau cu lămâie la ochi să îmi plece lacrimile. Nu ştiu, vom vedea la momentul respectiv.
E clar, e liderul nostru, liderul meu din cabină, un băiat pe care l-am antrenat, pe care l-am luat cu mine în Turcia, mi-a fost elev, îl cunosc de foarte mult timp. Sper să fie un moment bun şi încununat cu o victorie.
E altceva când te retragi şi primeşti cadou trei puncte şi ovaţiile suporterilor. Sunt ferm convins că suporterii vor face un spectacol deosebit", a declarat Marius Şumudică, la pre-flash interviu.
- Citește și
- OFICIAL | Universitatea Craiova, prima achiziţie pentru noul sezon! Oltenii şi-au adus mijlocaş de la una dintre revelaţiile sezonului
- MM Stoica surprinde după criza de nervi a lui Chipciu: "Aleargă ca unul de 20 de ani, dar se şi comportă ca unul"
- FOTO | Provocare! MM Stoica a făcut echipa campionatului fără jucători de la FCSB! Postul care i-a dat bătăi de cap: ”Niciunul nu s-a ridicat la un anumit nivel”
- Irina Deleanu, şefa gimnasticii ritmice a încins internetul cu imagini "hot" | FOTO
- ”O echipă compactă şi dificil de înfruntat”. Italienii o laudă pe Parma! Ce notă a primit Chivu după ce a remizat cu Napoli
- Elizabeta Samara şi Ovidiu Ionescu, în optimi la dublu mixt, la CM de la Doha
- FCSB şi-a aflat toate adversarele posibile din primul tur preliminar UEFA Champions League. Peste ce echipe poate da campioana României
Afla mai multe despre: rapid, marius sumudica, cristi sapunaru, play-off, cfr cluj