Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Marius Şumudică, uluit, după ce a văzut cum joacă FCSB: ”M-am crucit!”

Marius Şumudică, uluit, după ce a văzut cum joacă FCSB: ”M-am crucit!”

FCSB

Comentarii

Marius Şumudică a plecat, azi, din România spre noua lui echipă, Al-Raed.

FCSB a fost învinsă, joi, în prima manşă a turului doi preliminar al UEFA Conference League de echipa georgiană FC Saburtalo. Unicul gol al meciului a fost marcat de Nonikaşvili, în minutul 41.

Echipa lui Toni Petrea a făcut un meci slab. Chiar dacă a avut ocazii de gol, iar Florinel Coman a lovit bara în repriza secundă, FCSB nu a reuşit să egaleze pe tabelă. 

În anumite momente ale jocului, adversarii echipei bucureştene au fost depăşiţi mult prea uşor, iar băieţii lui Gigi Becali au fost salvaţi în repetate rânduri de portarul Târnovanu, care a avut mai multe intervenţii bune. 

Şumudică a vorbit despre evoluţia FCSB-ului din Conference League. El spune că există o diferenţă enormă în exprimarea echipei, faţă de perioada din play-off-ul sezonului trecut. De asemenea, Şumudică a vorbit şi despre Rapid. Antrenorul nu este impresionat de transferurile pe care le-au făcut giuleştenii. 

”M-am crucit!”

”FCSB a scăzut drastic faţă de play-off-ul anului trecut când juca un fotbal destul de bun. Dacă înainte apăreau multe accidentări, acum exprimarea lor în joc lasă de dorit.

M-am crucit. Rapid face transferuri doar cantitate, nu calitate. Nu ştiu dacă se vor ridica la nivelul acestui an, mă refer la centenar. Lumea vorbea despre Rapid pentru locurile 1-3, eu am semne de întrebare şi la primele şase”, a declarat Marius Şumudică.

Afla mai multe despre: fcsb-şumudică-conference league 

viewscnt
Articole similare