You are here:

Marţi are loc şedinţa decisivă la Dinamo! Antrenorul favorit să vină în locul lui Ionel Gane. "E o variantă bună". Cine mai e pe listă

Marţi are loc şedinţa decisivă la Dinamo! Antrenorul favorit să vină în locul lui Ionel Gane. "E o variantă bună". Cine mai e pe listă

Dinamo București

Comentarii

Conducerea lui Dinamo Bucureşti se reuneşte marţi pentru a hotărî cine îl înlocuieşte pe Ionel Gane pe banca tehnică a "câinilor". Favorit este fostul antrenor Gheorghe Mulţescu, cel care a acceptat diminuarea salariului şi este pe placul DDB.

Dinamo a rămas fără antrenor, după înfrângerea de pe teren propriu cu FC Argeş, scor 2-1, care a avut loc luni. Ionel Gane şi-a anunţat demisia în vestiar şi a expus-o public în faţa reporterului prezent la stadion. La Dinamo au început căutările pentru înlocuirea tehnicianului. 

Cine e favorit să-l înlocuiască pe Ionel Gane la Dinamo. Ce alţi antrenori pot veni

Marţi are loc o şedinţă la Dinamo pentru numirea noului antrenor, iar acesta poate fi Gigi Mulţescu, conform Doardinamo.ro. 

Fostul antrenor a rămas în club, după ce a fost înlocuit cu Cosmin Contra la începutul sezonului, iar recent a acceptat o micşorare a salariului pe care-l are în "Ştefan cel Mare". Inclusiv antrenor şi-ar dorit să ajute acum echipa de pe banca tehnică. 

Varianta a fost confirmată şi de oficialul lui Dinamo, Marius Nicolae: "Să ştiţi că în ciuda răutăţilor vestiarul chiar l-a îndrăgit foarte mult pe Jerry Gane şi nu era nimeni fericit că pleacă. Dar într-adevăr, aşa e în fotbal, rezultatele ţin un antrenor pe bancă şi o schimbare poate fi benefică întotdeauna. Mâine va fi o şedinţă în care se va decide cine va fi noul antrenor şi vom anunţa ulterior. Da, eu cred că Gigi Mulţescu este o variantă bună”, a declarat directorul sportiv al lui Dinamo pentru sursa citată. 

În ultimele săptămâni, doi lideri ai galeriei dinamoviste au luat legătura cu Marius Şumudică şi Cristiano Bergodi, dar s-au lovit de refuzuri. 

Între timp, un fost antrenor al alb-roşiilor s-a autopropus la Dinamo. Florin Bratu este dispus să revină la echipă: "Nu m-a sunat nimeni de la Dinamo momentan, dar sunt dispus să ajut. Nu am cum să refuz Dinamo, indiferent de situaţia în care e. Şi când am câştigat play-out-ul, am luat echipa într-un moment foarte greu”, a declarat Florin Bratu pentru Prosport.

Dinamo s-a trezit într-o situaţie grea în clasament, după ce în urmă cu câteva etape spera că va prinde play-off-ul. Echipa antrenată de Ionel Gane până luni seara a ajuns pe locul 14 în Liga 1, cel care duce la barajul de menţinere în prima ligă, cu 27 de puncte. Sub Dinamo mai sunt Hermannstadt, cu 23 de puncte, şi Poli Iaşi, cu 16 puncte. 

Pablo Cortacero poate da calculele peste cap la Dinamo

Acţionarul majoritar de la Dinamo Bucureşti, Pablo Cortacero, revine în România în zilele următoare pentru a recâştiga controlul clubului, dar şi pentru un proces în care e implicat. Dacă va câştiga, spaniolul poate fi reinstalat în funcţia de preşedinte al CA şi poate influenţa decizia luată de DDB în privinţa noului antrenor, mai notează Doardinamo.ro. 

 

Afla mai multe despre: dinamoionel ganegigi multescuantrenor dinamodinamo fc arges 

viewscnt
Articole similare