Un fost fotbalist din Ligue 1 a făcut mai multe mărturisiri incredibile. Este vorba despre gabonezul Shiva N'Zigou (40 de ani), fotbalist la Nantes la începutul anilor 2000, care şi-a dezvăluit păcatele la o televiziune din ţara sa.
"Mama e moartă, dar vreau să mărturisesc că a fost sacrificată. Am trecut pe la multe echipe şi am semnat multe contracte, dar tata voia toţi banii pentru el. Mi-a zis că o s-o ucidă pe mama. Eu n-am fost de acord, dar el a făcut-o oricum. El a făcut asta pentru ca spiritul ei să mă ajute să progresez în carieră. Când eram mai tânăr, am întreţinut relaţii sexuale cu mătuşa şi cu sora mea. Apoi am avut relaţii cu bărbaţi", s-a confesat fostul fotbalist, la TV2Vie.
În plus, N'Zigou recunoscut şi că şi-a falsificat actele la începutul carierei, scăzând cinci ani din adevărata sa vârstă. "Am minţit în privinţa vârstei când am ajuns în Franţa". El era cunoscut drept cel mai tânăr fotbalist care a înscris într-un meci la Cupa Africii pe Naţiuni, la 16 ani, însă atunci avea de fapt 21 de ani.
N'Zigou şi-a început cariera în Gabon, la USM Libreville. În 1997, a ajuns la academia lui Angers, pentru ca un an mai târziu să fie transferat la echipa de tineret a lui Nantes şi avea să debuteze la seniori în 2002. A fost împrumutat la FC Gueugnon, după care a semnat cu Reims, în 2005. În 2011 a plecat în Belgia, să joace la Royal Excelsior Virton, în liga a treia, după care a mai evoluat la Missile, în Gabon, pentru ca apoi să revină în Franţa, unde a mai jucat la echipe de ligi inferioare precum Fontenay-Foot-Vendee şi Saint-Nazaire.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalistul gabonez s-a retras în 2016. 21 de selecţii şi trei goluri a adunat la naţionala ţării sale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nzigou, nantes, marturisiri