Massimiliano Allegri (52 de ani) este liber de contract după ce a plecat de la Juventus la finalul sezonului trecut şi tocmai ce şi-a anunţat revenirea în fotbal, într-un interviu în care l-a "lovit" şi pe Pep Guardiola sau Arrigo Sachi.
Allegri a oferit un interviu pentru Corriere della Sera şi nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume, aşa cum le vede el: "L-am urmat greşit pe Guardiola timp de 20 ani. Fotbalul lui Guardiola nu este pentru oricine. Trebuie să îi ai pe Xavi, Iniesta şi Messi. Când îl aud pe Sacchi că spune că trebuie să ţinem mingea şi să avem o atitudine pro-activă, nu înţeleg ce spune şi mă enervează", a fost o parte din declaraţia oferită de Allegri pentru cotidianul italian.
Întrebat când revine în fotbal, Allegri a răspuns simplu: "Anul viitor".
Numele tehnicianului italian, care are şase trofee în Serie A, cinci cu Juventus şi unul cu AC Milan, a fost strâns legat în ultima perioadă de Real Madrid, în special când scaunul lui Zinedine Zidane se clătina serios. Totodată, în presa internaţională s-a mai vehiculat că ar putea fi următorul antrenor de la Bayern Munchen, însă cu siguranţă vom afla următoarea echipă a lui Max Allegri în vara anului 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: max allegri, guardiola