You are here:

Măsura luată de FRF pentru pentru creşterea timpului efectiv de joc într-un meci! Ce se va întâmpla în Superliga şi cum funcţionează sistemul

Măsura luată de FRF pentru pentru creşterea timpului efectiv de joc într-un meci! Ce se va întâmpla în Superliga şi cum funcţionează sistemul

Superliga

Comentarii

Comitetul de Urgenţă al Federaţia Română de Fotbal (FRF) a decis marţi introducerea sistemului „Multiball” în anumite competiţii organizate sub egida forului, cu scopul de a creşte timpul efectiv de joc, de a preveni întârzierile nejustificate la reluarea partidelor şi de a asigura un ritm mai fluent al meciurilor.

Propunerea Departamentului Competiţii, aprobată de Comitetul de Urgenţă, prevede modificarea articolului 59, litera j, din regulament, prin introducerea obligativităţii utilizării sistemului „Multiball” în competiţiile masculine SuperLiga României şi Cupa României. Sistemul va fi obligatoriu începând cu faza sferturilor de finală, iar în faza grupelor va fi aplicat în meciurile în care se întâlnesc echipe din SuperLigă.

De asemenea, „Multiball” va fi folosit în toate finalele competiţiilor de tineret şi juniori, atât la masculin, cât şi la feminin, organizate de FRF.

Cum funcţionează sistemul Multiball

Scopul principal al sistemului „Multiball” este reducerea timpilor morţi atunci când mingea părăseşte suprafaţa de joc, prin asigurarea unei mingi de rezervă disponibile imediat pentru reluarea partidei.

În cadrul acestui sistem vor fi utilizate 15 mingi:

  • una aflată în joc;

  • una în posesia celui de-al patrulea oficial;

  • 13 mingi de rezervă, distribuite în jurul terenului.

Dintre mingile de rezervă, câte două vor fi amplasate în spatele fiecărei porţi, iar restul vor fi poziţionate de-a lungul marginilor terenului, conform schemei stabilite de organizatori.

Mingile vor fi aşezate pe suporturi speciale (copete), amplasate în faţa panourilor publicitare, la o distanţă cuprinsă între 1,5 şi 3 metri faţă de liniile de margine sau de poartă. Poziţionarea acestora nu poate fi modificată în timpul jocului fără acordul arbitrului.

Atunci când mingea iese din teren, reluarea jocului se va face exclusiv de către jucători. Aceştia pot recupera mingea ieşită din joc sau pot folosi cea mai apropiată minge de rezervă.

Copiii de mingi vor fi poziţionaţi în jurul terenului, în spatele panourilor publicitare, însă nu vor avea voie să înmâneze mingea jucătorilor, cu excepţia situaţiei în care aceasta este oferită portarului echipei care execută repunerea de la poartă.

Aceştia pot trece în faţa panourilor publicitare doar pentru a aşeza pe suport o minge ieşită din joc, astfel încât numărul total de 15 mingi utilizate în sistem să fie menţinut permanent.

Obligaţii şi sancţiuni

Toţi participanţii la joc — jucători, rezerve, membri ai staffului tehnic sau alte persoane oficiale ale cluburilor — au obligaţia de a nu interveni asupra mingilor de joc sau de rezervă, de a nu modifica poziţionarea acestora şi de a nu interfera cu sistemul Multiball.

Nerespectarea protocolului Multiball va duce la sancţionarea clubului organizator, conform prevederilor din Regulamentul Disciplinar, articolul 68, alineatul 5.

Afla mai multe despre: multiball superliga 

viewscnt
Articole similare