Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in va fi prezent în tribunele stadionului din oraşul Rostov pe Don, sâmbătă, la partida dintre naţionala asiatică şi Mexic, din grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.
''Pentru a susţine echipa naţională, preşedintele Moon va fi în tribună şi va purta un tricou roşu. Moon se va întâlni cu jucătorii şi va avea un scurt dialog cu aceştia'', a anunţat vicepreşedintele Federaţiei de fotbal din Coreea de Sud, Choi Young-il.
Coreea de Sud a pierdut primul meci din grupă (0-1) în faţa Suediei, în timp ce Mexic a câştigat cu acelaşi scor partida contra Germaniei, campioana mondială en titre.
O înfrângere a sud-coreenilor în faţa mexicanilor ar însemna şi eliminarea lor de la turneul final încă din faza grupelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: moon jae-in, coreea de sud, vizita, rusia, meciuri, campionatul mondial