Agenta de fotbalişti şi soţia atacantului Mauro Icardi, Wanda Nara, a provocat noi controverse, în urma vacanţei petrecute în Ibiza, Spania. Aceasta a pozat provocator în faţa fiului său, iar fostul său soţ, Maxi Lopez, a acuzat-o de inconştienţă.
Înainte ca Mauro Icardi să revină la antrenamentele lui PSG, cuplul a petrecut o vacanţă în Ibiza, Spania, alături de copii. Pentru a-şi ţine urmăritorii de pe Instagram aproape, Wanda Nara a decis să publice alte poze provocatoare, iar fotograful a fost unul dintre cei cinci copii.
De vacanţa petrecută în Spania a aflat şi Maxi Lopez, cel care s-a arătat îngrijorat de starea de sănătate a copiilor: "Sunt revoltat. Femeia asta e inconştientă. Doi dintre copii sunt pozitivi (n.r. - la testul COVID-19), pentru că ea nu înţelege. I-am spus că nu ar trebui să meargă în Ibiza. Toţi cei care se întorc de acolo vin infectaţi. Dacă ea nu înţelege, cine să înţeleagă?", a declarat Maxi Lopez pentru 'Los Angeles de la Mañana'.
La câteva ore de la declaraţiile fostului soţ, Wanda Nara a susţinut că toţi cei care au petrecut vacanţa în Ibiza au fost testaţi, iar rezultatele au fost negative.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
GALERIE FOTO CU WANDA NARA (Foto: The Sun)
Wanda Nara şi Mauro Icardi formează un cuplu controversat
În trecut, Wanda Nara a provocat un scandal imens, după ce l-a sedus pe Mauro Icardi, actualul atacant al lui PSG, în timp ce era căsătorită cu Maxi Gomez (34 de ani), în timp ce cei doi jucători erau coechipieri. În acest moment, Wanda Nara e considerată cea mai influentă femeie din fotbalul mondial, datorită carierei sale de impresar.
Cuplul şi-a făcut o reputaţie proastă inclusiv în Argentina, ţara lor natală. Un fost coechipier al lui Icardi a dezvăluit, pentru Sun Online, despre modul în care sunt văzuţi cei doi în ţara sud-americană: „Argentina e una dintre cele mai pasionate ţări de fotbal. Când Icardi a început relaţia cu coechipierul său de la naţională, iar cei trei copii i-au fost luaţi, fanii au fost dezgustaţi. Wanda nu e plăcută în Argentina, dar ei nu-i pasă. Îi place să se laude cu lucrurile ei scumpe, publică imagini dezbrăcată... S-ar putea să se lase urât pentru ei, dacă revin în Argentina”.
De asemenea, cuplul a fost implicat într-un scandal uriaş anul trecut. Motivul a fost o presupusă înregistrare în care Wanda Nara întreţine relaţii intime cu fostul coechipier al lui Icardi de la Inter, Marcelo Brozovic. Agenta a negat acuzaţiile la acel moment.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
GALERIE FOTO CU WANDA NARA (Foto: The Sun)
Afla mai multe despre: wanda nara, mauro icardi, maxi lopez