La jumătate de an de la duelul dintre Floyd Mayweather şi Conor McGregor, cei doi sportivi s-ar putea reîntâlni în acest an pentru ca irlandezul să-şi poată lua revanşa.
Joe Rogan, un comentator de MMA, a declarat de curând că Mayweather negociază cu oficialii UFC o intrare spectaculoasă în "cuşcă". Se vehiculează că americanul ar urma să primească un miliard de dolari pentru a disputa câteva lupte în circuitul UFC.
"Vă pot spune un singur lucru, Dana (n.r. Dana White, directorul UFC) mi-a spus că Floyd vrea o înţelegere. Pur şi simplu i-am dat un mesaj şi l-am întrebat dacă Floyd chiar se gândeşte să se bată în MMA. Mi-a răspuns: <<Da, e absolut nebun! I-am spus că va fi omorât, dar încă se găndeşte să o facă>>", a declarat Joe Rogan, conform Bleacher Report.
În ultima perioadă, filmuleţe cu Mayweather în cuşcă au devenit virale. După ce americanul s-a impus prin KO Tehnic în Las Vegas, au fost multe voci care au spus că va avea loc o a doua luptă, însă, de această dată, pe teritoriul lui McGregor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: floyd mayweather, mcgregor, las vegas, ufc, mma