You are here:

Mbappe a reacţionat după demiterea lui Xabi Alonso de la Real Madrid: "Aşa te voi ţine minte"

Mbappe a reacţionat după demiterea lui Xabi Alonso de la Real Madrid: "Aşa te voi ţine minte"

Real Madrid

Comentarii

Kylian Mbappe, atacantul francez al celor de la Real Madrid, a publicat un mesaj pe reţelele de socializare după plecarea lui Xabi Alonso.

La o zi după înfrângerea din finala Supercupei Spaniei împotriva FC Barcelona (3-2), Real Madrid a anunţat plecarea antrenorului Xabi Alonso, după doar opt luni pe banca madrilenă, şi înlocuirea sa cu Alvaro Arbeloa.

"Real Madrid anunţă că, de comun acord între club şi Xabi Alonso, s-a decis încetarea mandatului său de antrenor al echipei principale", scrie clubul spaniol într-un scurt comunicat.

Fostul fundaş spaniol Alvaro Arbeloa, campion mondial în 2010 alături de Xabi Alonso şi până acum la cârma echipei de rezervă, îl va înlocui pe banca tehnică, a anunţat Real într-un al doilea comunicat.

Kylian Mbappe a reacţionat ca urmare a plecării lui Alonso de la Real Madrid printr-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

Kylian Mbappe: "Te voi ţine minte ca pe un antrenor cu idei clare"

"A fost o perioadă scurtă, dar a fost o plăcere să joc sub comanda ta şi să învăţ de la tine. Îţi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o încă din prima zi. Te voi ţine minte ca pe un antrenor cu idei clare, care ştie foarte multe lucruri despre fotbal. Mult succes în următoarea etapă!", a transmis Mbappe, pe reţelele de socializare.

Afla mai multe despre: real madridkylian mbappexabi alonso 

viewscnt
Articole similare