Kylian Mbappe a fost desemnat căpitan al echipei Franţei de către selecţionerul Didier Deschamps, în locul portarului Hugo Lloris, care şi-a anunţat retragerea internaţională după Cupa Mondială de anul trecut, au anunţat surse din anturajul naţionalei.
Mbappe, în vârstă de 24 de ani, care a adunat până în prezent 66 de selecţii (36 de goluri) în echipa ţării sale, a acceptat această nouă funcţie, după o discuţie purtată luni seară cu selecţionerul. Deschamps s-a întreţinut, de asemenea, cu Antoine Griezmann, promovat vicecăpitan în locul lui Raphael Varane, care s-a retras la rândul său din naţionala franceză după turneul final din Qatar.
Atacantul echipei Paris Saint-Germain, care a îmbrăcat pentru prima oară tricoul Les Bleus în martie 2017, va disputa primul său meci cu banderola de căpitan pe braţ vineri seară împotriva Olandei, pe Stade de France, în deschiderea campaniei de calificare la EURO 2024.
Campion mondial în 2018 şi vicecampion al lumii în 2022, Kylian Mbappe era prezentat de mai multe săptămâni drept viitor căpitan al Franţei, după ce i-a condus pe Les Bleus către a doua finală consecutivă la Cupa Mondială, în luna decembrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Starul lui PSG, al cărui cuvânt cântărea din ce în ce mai mult în vestiar, a reuşit o "triplă" în finala cu Argentina şi a transformat apoi una dintre loviturile de departajare, fără să poată oferi însă Franţei al treilea titlu mondial din istoria sa.
Kylian Mbappe are acum misiunea extrem de dificilă de a-l înlocui pe Hugo Lloris, purtătorul de banderolă la naţionala Franţei începând din 2010.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe