Jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 67 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-5, 7-5, de spaniola Carla Suarez Navarro, locul 26 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Dubai. Navarro poate evolua cu Simona Halep în semifinale.
Mladenovic, care a eliminat-o în manşa anterioară pe japoneza Naomi Osaka, locul I WTA, a condus cu 5-1 în primul set, în care a ratat şase mingi se set, patru la 5-2, una la 5-3 şi alta la 5-4. Navarro a revenit de la 0-40, la scorul de 2-5, şi a reuşit să ia şase ghemuri la rând.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În setul al doilea, franţuzoaica a servit pentru set la 5-4, dar a pierdut următoarele trei ghemuri. Spaniola s-a impus după un meci de o oră şi 54 de minute, în care cele două jucătoare şi-au pierdut de 12 ori serviciul.
În faza următoare, Carla Suarez Navarro va evolua cu învingătoarea din partida Garbine Muguruza (Spania), locul 19 WTA - Elina Svitolina, locul 6 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mladenovic