UEFA a decis ca meciurile din preliminariile EURO U21, programate în martie şi iunie 2020, să aibă loc în luna noiembrie 2020. Astfel, selecţionata pregătită de Adrian Mutu va disputa partida cu Danemarca, pe teren propriu, în noiembrie.
În aceste condiţii, partida cu danezii, care iniţial trebuia să se desfăşoare pe 31 martie, va fi acum ultimul joc de calificare pentru Campionatul European. Programarea celorlalte partide, cele din septembrie şi octombrie, nu a suferit modificări.
Data meciului nu a fost încă stabilită. Ultimele jocuri din grupă, din motive sportive, trebuie să se desfăşoare în aceeaşi zi, conform regulamentului. Astfel, urmează ca toate cele 6 federaţii să se înţeleagă asupra datei de disputare.
Clasamentul Grupei 8
Danemarca | 5 | 5 | 0 | 0 | 13-5 | 15 |
ROMÂNIA | 5 | 3 | 1 | 1 | 11-3 | 10 |
Finlanda | 5 | 2 | 1 | 2 | 8-6 | 7 |
Ucraina | 4 | 1 | 0 | 3 | 6-8 | 3 |
Irlanda de Nord | 5 | 0 | 3 | 2 | 2-6 | 3 |
Malta | 4 | 0 | 1 | 3 | 1-13 | 1 |
Naţionala U21 a României ocupă locul secund în grupa 8. Campania de calificare se va încheia acum în luna noiembrie 2020, pe teren propriu, contra Danemarcei, liderul actual al grupei. Începând cu EURO 2021, la turneul final vor participa 16 echipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lângă cele două formaţii gazdă, Ungaria şi Slovenia, se vor califica direct cele 9 câştigătoare ale grupelor şi cel mai bun loc doi. Celelalte 8 formaţii clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manşă pentru celelalte 4 locuri disponibile.
Programul tricolorilor U21 în preliminarii EURO 2021:
- 6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0
- 10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1, Danemarca – România 2-1
- 10 octombrie 2019: Finlanda – Malta 4-0, Danemarca – Irlanda de Nord 2-1, România – Ucraina 3-0
- 14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca 0-1, România – Irlanda de Nord 3-0
- 14 noiembrie 2019: România – Finlanda 4-1
- 15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca 2-3
- 19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România 0-0, Danemarca – Malta 5-1
- 4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
- 8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
- 9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
- 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
- noiembrie 2020: Malta – Ucraina
- noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.