Meciul de box programat pentru 20 iulie între fostul campion mondial de box Mike Tyson (57 de ani) şi influencerul american Jake Paul a fost amânat pentru o dată ulterioară, a anunţat, vineri, platforma Netflix, care difuzează meciul.
Mike Tyson a acuzat săptămâna trecută mai multe probleme de sănătate.
„Din păcate, Jake Paul şi Mike Tyson nu se vor confrunta pe 20 iulie, aşa cum era prevăzut. Recenta criză de ulcer a lui Tyson i-a limitat capacitatea de a se antrena pe deplin în următoarele câteva săptămâni. Lupta va fi reprogramată pentru mai târziu în acest an, când Mike va putea să îşi reia antrenamentele fără limitări şi când ambii luptători vor avea la dispoziţie acelaşi timp pentru a se pregăti pentru această confruntare unică în viaţă!", a precizat platforma.
Cu mai puţin de două luni înainte de evenimentul programat pentru 20 iulie la Dallas (SUA), Tyson a avut nevoie de asistenţă medicală în timpul unui zbor de la Miami la Los Angeles, duminica trecută, potrivit presei In Touch. El suferea de greaţă şi ameţeli şi a fost asistat de medici şi asistente medicale găsiţi printre pasagerii avionului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jake paul, mike tyson, meci, amanare