Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Meciul Rangers – Napoli, din Liga Campionilor, a fost reprogramat pentru miercuri, ca urmare a decesului reginei Eisabeta a II-a

Meciul Rangers – Napoli, din Liga Campionilor, a fost reprogramat pentru miercuri, ca urmare a decesului reginei Eisabeta a II-a
Comentarii

UEFA a anunţat că meciul Glasgow Rangers – Napoli, care ar fi trebuit să se dispute marţi, 13 septembrie, în grupele Ligii Campionilor, a fost reprogramat pentru miercuri, 14 septembrie.

Amânarea este cauzată de resursele limitate în ceea ce priveşte forţele de ordine şi problemele organizatorice în contextul evenimentelor legate de decesul reginei Elisabeta a II-a.

A fost amânat pentru miercuri şi meciul din Youth League dintre echipele celor două cluburi.

La partide nu vor avea acces fanii grupării oaspete, care va fi cazul şi la partidele retur, la Napoli.

Regina Elisabeta a II-a ar fi fost o fană a adversarei FCSB-ului, West Ham. Aceasta s-a stins din viaţă la 96 de ani

La cinci luni după ce a împlinit vârsta de 96 de ani, Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viaţă. Aceasta va rămâne în istorie ca monarhul din Regatul Unit care a domnit cea mai lungă perioadă, 70 de ani.

Pe opt septembrie, familia regală a Regatului Unit a emis un comunicat prin care informa că Regina Elisabeta a II-a trece prin momente grele din punct de vedere medical. O zi mai târziu, aceasta s-a stins din viaţă.

Născută pe 21 aprilie 1925, Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron la frageda vârstă de 25 de ani, în 6 februarie 1952, după moartea tatălui său, Regele George al VI-lea.

Aceasta a avut cea mai lungă domnie din istoria familiei regale a Marii Britanii, ocuând tronul preţ de 70 de ani, până la moartea sa, pe 8 septembrie 2022.

O împătimită a fotbalului, Regina Elisabeta a II-a niciodată nu a dezvăluit public ce echipă a susţinut, deşi au apărut mai multe zvonuri de-a lungul anilor.

În 2009, The Mirror nota că ”Regina este fana lui West Ham”, adversara peste care are să dea FCSB chiar în seara în care s-a stins din viaţă monarhul.

O sursă de la Castelul Windsor susţinea că ”Regina niciodată nu a vrut ca oamenii să afle pe cine susţine, întrucât doreşte să fie văzută ca un fan neutru.

Dar s-a dat de gol după ce a auzit că un membru al staffului său este un suporter al lui Millwall (n.r. o rivală a lui West Ham). Lumea a fost şocată, până la urmă nu este un fan tipic pentru West Ham”.

Ani mai târziu, Sport Bible nota că Elisbeta a II-a nu ar fi ţinut de fapt cu ”ciocănarii”, care sunt renumiţi ca fiind o echipă susţinută de clasa muncitorească, ci cu Arsenal.

Aceasta a fost prezentă la baza de pregătire a ”tunarilor” în 2007, iar Cesc Fabregas a dezvăluit că ar fi aflat că este o împatimită a lui Arsenal.

Deşi era cunoscută ca o fană a fotbalului, mare dragoste a Reginei Elisabeta a II-a erau cursele de cai.

Afla mai multe despre: champions league-rangers-napoli 

viewscnt
Articole similare