You are here:

Meciul thriller cu FCSB a fost prea mult. Un membru al staff-ului echipei Drita a chemat de urgenţă medicii în vestiar

Meciul thriller cu FCSB a fost prea mult. Un membru al staff-ului echipei Drita a chemat de urgenţă medicii în vestiar

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus cu 3-2, după ce a revenit de la 0-2 în duelul cu Drita. Golul victoriei campioanei României a venit în prelungiri, când Bîrligea a marcat din penalty.

FCSB a produs o revenire spectaculoasă pe Arena Naţională. Condusă cu 2-0 până în minutul 64, campioana României a întors scorul şi s-a impus cu 3-2 în prima manşă din turul trei preliminar în Europa League.

Golul victoriei FCSB-ului a venit în prelungiri, când Bîrligea a transformat fără emoţii penalty-ul obţinut de Politic. În urma desfăşurării de coşmar de pe Arena Naţională, un membru al staff-ului echipei din Kosovo a acuzat probleme medicale în vestiar.

Reprezentantul celor de la Drita s-a simţit rău şi a avut nevoie de intervenţia medicilor prezenţi la stadion.

FCSB - Drita 3-2

FCSB a învins-o, joi seara, pe teren propriu, scor 3-2, pe echipa kosovară Drita FK, în manşa întâi a turului al treilea preliminar din Europa League. FCSB a revenit de la 0-2.

FCSB a fost aproape de o nouă dezamăgire, pe care a reuşit însă să o transforme în victorie. În minutul 7 al meciului de pe Arena Naţională, Tusha a primit o pasă lungă, mingea a fost blocată de Graovac, dar a rămas tot la Tusha, care a deschis scorul.

Limaj l-a pus la încercare pe Târnovanu, în minutul 19, iar prima ocazie a gazdelor a venit abia în minutul 25, la execuţia lui Şut. Bîrligea a trimis pe poartă în minutul 34, pentru ca după câteva secunde Târnovanu să intervină excelent la şutul lui Tusha.

După pauză, kosovarii şi-au majorat avantajul, în minutul 50, cu golul lui Manaj, care a avut nevoie de validarea VAR după ce mingea lovise şi mâna marcatorului.

Bîrligea a reuşit să înscrie primul gol al campioanei României în minutul 64, după ce o centrare a lui Miculescu a fost respinsă de apărarea oaspeţilor.

Graovac a înscris cu o lovitură de cap, egalând în minutul 72. Până la final, Politic a obţinut un penalty în minutul 90+3, fiind faultat de Broja, în careu, şi Bîrligea a transformat aducând prima victorie a jucătorilor lui Charalambous, după patru înfrângeri consecutive în toate competiţiile.

FCSB s-a impus cu 3-2 şi va juca pentru calificarea în play-off, joia viitoare, în Kosovo.

  • FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Graovac, M. Popescu, Pantea – Chiricheş (Edjouma 57), Şut – Miculescu, Oct. Popescu (Baba Alhassan 83), Cisotti (Politic 68) – Bîrligea. ANTRENOR: Elias Charalambous
  • DRITA: Maloku - Besnik Krasniqi, Bejtulai, Broja, Ovouka – Tusha (Dhrji 65), Dabiqaj, Limaj, Ajzeraj – Blerim Krasniqi (S. Ibrahim 78), Manaj (Abazaj 89). ANTRENOR: Zekirija Ramadani

Afla mai multe despre: drita 

viewscnt
Articole similare