Turneul de la Roland-Garros se va disputa cu spectatori, într-o cotă 35 la sută din capacitatea arenelor, dar nu mai mult de 1.000 de persoane pe un stadion, a confirmat, duminică seara, ministrul Educaţiei şi Sporturilor, Jean-Michel Blanquer, înformează lefigaro.fr.
Ca parte a relaxării progresive, care a fost decisă de guvern, cota de ocupare a arenelor este de de 35 din capacitate, dar maximum 1.000 de persoane, a detaliat Jean-Michel Blanquer, în emisiunea Stade 2 de la postul France 3.
Ministrul nu a precizat totuşi dacă această cotă se va schimba, în special pentru finale, începând cu 9 iunie. De la acea dată, pe stadioanele din Franţa se va trece la o cotă de 65 la sută, cu un plafon de 5.000 de persoane.
"Aşa că vom începe să avem stadioane umplute onorabil", a menţionat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O altă întrebare pentru Roland Garros era dacă meciurile din sesiunile de seară se vor juca fără spectatori din cauza interzicerii ieşirilor pe timp de noapte.
"Suntem capabili să instituim un sistem justificativ (n.r. - pentru spectatori), acesta este unul dintre lucrurile care se discută cu organizatorii" , a spus el.
Jean-Michel Blanquer nu a exclus schimbarea acestor reguli, în funcţie de evoluţia crizei sanitare. De asemenea, el a lăudat avantajele unui "permis de sănătate" (test negativ sau certificat de vaccinare). Prezentarea acestuia "poate fi condiţia pentru a putea intra pe stadioane", a explicat el.
Pe măsură ce se apropie Jocurile Olimpice, ministrul a confirmat că sportivii de nivel înalt pot fi vaccinaţi "în mod voluntar".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Este normal”, a spus Jean-Michel Blanquer, adăugând: „Nu sunt atât de mulţi”.
French Open a fost amânat cu o săptămână de către organizatori şi va avea loc între 30 mai şi 13 iunie.
Afla mai multe despre: roland garros