Farul Constanţa este tot mai aproape de calificarea în play-off-ul Superligii, iar Gheorghe Hagi visează în continuare la o nouă participare în cupele europene în sezonul următor.
Astfel, "Regele" a început deja construirea lotului pentru stagiunea următoare. Iar prima ţintă a Farului pentru perioada de transferuri din vară este un fotbalist care a fost titular la Campionatul European de tineret de anul trecut.
Victor Dican i-a atras atenţia lui Gheorghe Hagi, care poate obţine semnătura fotbalistului fără să scoată vreun ban din propriul buzunar. Fundaşul central rămâne liber de contract dacă FC Botoşani retrogradează, echipa patronată de Valeriu Iftime fiind penultima în clasamentul Superligii.
„Vă daţi seama că nu îmi convine deloc situaţia. Mă gândesc cu groază la Liga 2, dar totuşi nu vom ceda lupta. De ce mă gândesc cu groază la Liga 2? Nu e uşor să ai in echipă fotbalişti precum Florescu, Mailat si Dican şi să rişti apoi să nu te alegi cu nimic de pe urma lor dacă noi vom pica in Liga 2. Nu am discutat nimic cu cineva de la Farul. Zvonuri de pe la unul sau altul, că pe Dican îl cam vor cei de la Farul am auzit şi eu. Dar pe mine nu m-a căutat nimeni. Oricum, voi încerca să obţinem şi noi ca şi club ceva de pe urma lui Dican şi Florescu, dar e clar că ei nu vor mai rămâne la Botoşani daca noi vom pica în Liga 2. E cazul şi lui Mailat, iar cu el chiar că am avut un ghinion teribil”, a spus Valeriu Iftime pentru prosport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dican a fost adus la FC Botoşani în ianuarie 2022, iar în acest sezon a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă în cele 26 de meciuri jucate pentru moldoveni, în toate competiţiile.
- 750 de mii de euro valorează Victor Dican, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Citește și
- ”Nu e Pintilii principal?”. MM Stoica a replicat: ”Cum adică? Eu sunt mincinos şi tu ştii mai bine?” | EXCLUSIV
- O nouă victorie pentru Răzvan Lucescu. PAOK rămâne lider în Grecia chiar înaintea derby-ului cu AEK Atena, ocupanta locului secund
- Reacţia CS Rapid după acuzaţiile de rasism venite din partea jucătoarei de la Ferencvaros: ”Complet neîntemeiate!”
- Gheorghe Hagi împlineşte astăzi 59 de ani. Cifrele unei cariere de succes în teren, dar şi pe banca tehnică
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.