Au trecut 41 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci obţinea, la Olimpiada de la Montreal, prima nota de zece din istoria gimnasticii. În acest an, la Campionatele Mondiale de gimnastică, competiţie organizată tot de Montreal, Nadia a fost desemnată ambasadoarea acestei întreceri, în semn de respect pentru reuşita din 1976.
Tot legat de performanţa Nadiei Comăneci, Ilie Năstase a povestit pentru telekomsport.ro un episod memorabil legat de prima sa întâlnire cu fosta gimnastă, după performanţa din 1976: "Cand Nadia a obtinut prima nota de zece din istoria gimnasticii eu eram în Anglia. Jucam la Wimbledon. Nu am putut vedea concursul, însă, toata lumea vorbea despre performanţa ei. Îmi aduc aminte ca am intalnit-o prima data cand ea avea 14 sau 15 ani.
Primul sfat pe care i l-am dat Nadiei, atunci cand m-am vazut cu ea, a fost sa fuga din România. I am spus: Pleacă din ţară!. Cand am intrebat-o cat câştigă aproape ca mi-a fost rusine sa o mai intreb ceva. Ea primea ursuleti si papusele. Banii erau doar un vis frumos pentru ea. Ar fi trebuit sa se îmbogăţească în urma acelei performanţe. Dar aşa erau vremurile atunci".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nadia comaneci, montreal, ilie nastase, jocurile olimpice, romania, canada, campionatul mondial