Zeci de fani de la Santos au pătruns în centrul de antrenament al echipei pentru a-i ameninţa pe jucători, inclusiv pe Neymar, după ce favoriţii lor au fost învinşi, scor 6-0, de Vasco da Gama, duminică, în etapa a 20-a a campionatului Braziliei.
Suporterii au aruncat fumigene şi petarde înainte ca jucătorii, înconjuraţi de securitate, să accepte o întâlnire în parcare.
"Ne-aţi făcut de ruşine. Ce se întâmplă acum nu este nimic. Meritaţi să fiţi plesniţi", a ameninţat unul dintre liderii Torcida Organizada, adresându-se lui Neymar şi coechipierilor săi.
Starul brazilian şi-a apărat echipa, explicând că încearcă „să schimbe lucrurile”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După înfrângerea de duminică, la finalul căreia Neymar a plâns, antrenorul Cleber Xavier a fost demis. Asistentul său, Matheus Bachi, fiul lui Tite, va fi antrenor interimar duminică, împotriva echipei Bahia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cu 21 de puncte din 20 de meciuri, Santos ocupă în prezent locul 15 (din 20), la doar 2 puncte distanţă de Vitoria, prima echipă aflată pe loc de retrogradare.
Afla mai multe despre: neymar