Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, recunoaşte că nu mai resimte aceeaşi atmosferă la un derby cu Dinamo. Omul de afaceri are emoţii mai mari la partidele cu actuala campioană a Ligii 1, CFR Cluj.
LIVE VIDEO | Dinamo - FCSB, de la 20:45, pe Telekom Sport 1 şi Telekomsport.ro
Dinamo şi FCSB se întâlnesc în derby în situaţii diferite, din mai multe puncte de vedere. Echipa lui Gigi Becali se află pe primul loc în clasament, în timp de Dinamo speră să prindă play-off-ul. "Câinii" vin cu un lot mai slab valoric decât rivalii, în timp ce aspectul financiar reprezintă un al dezavantaj al dinamoviştilor.
Gigi Becali, înainte de Dinamo - FCSB, în Liga 1
Finanţatorul FCSB e nostalgic. Înaintea partidei cu Dinamo, Gigi Becali şi-a adus aminte de duelurile cu Borcea şi Badea, când aceştia conduceau la Dinamo. De asemenea, omul de afaceri a refuzat să comenteze despre Pablo Cortacero:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„S-au dus vremurile alea în care simţeam cu adevărat că jucăm un derby cu Dinamo. Nu mai este acolo Cristi Borcea, iar adrenalina nu mai este aceeaşi. Emoţii mai mari am început să am la meciurile cu CFR Cluj. Eu v-am spus de mult că Dinamo nu o să mai fie Dinamo după ce nu vor mai fi la conducere Cristi Borcea şi Nicu Badea.
Negoiţă a facut tot ce a putut, dar nu a avut bani pentru un club de talia lui Dinamo. Nu mă interesează despre acest Cortacero şi nu vreau să vorbesc mai multe de ce este acum la ei. Îi vom bate fără nicio emoţie. Suntem prea valoroşi pentru Dinamo de azi. Ştiu sigur că Borcea nu se mai întoarce la Dinamo, deşi aş vrea să mă bat din nou cu el”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, dinamo, derby, pablo cortacero