You are here:

Mesajul lui Radu Drăguşin după ce a fost prezentat la Fiorentina. Ce a spus despre perioada Tottenham: "Am crescut mult"

Mesajul lui Radu Drăguşin după ce a fost prezentat la Fiorentina. Ce a spus despre perioada Tottenham: "Am crescut mult"

Serie A

Comentarii

Radu Drăguşin a vorbit pentru prima oară după transferul său la Fiorentina. Fundaşul român s-a despărţit de Tottenham după doi ani şi jumătate şi a revenit în Italia.

Fundaşul în vârstă de 24 de ani a revenit în Italia după experienţa de la Tottenham. Câştigător al UEFA Europa League în sezonul 2024/2025, Drăguşin a petrecut o bună parte a perioadei sale în Anglia pe bară, după accidentarea gravă suferită în timpul partidei cu Elfsborg din faza principală Europa League.

Drăguşin a revenit în sezonul trecut, sub comanda lui Thomas Frank, dar nu a reuşit să-şi redobândească statutul de titular şi din cauza disponibilităţii colegilor săi din apărare. Internaţionalul român a avut un mesaj pentru suporterii echipei din Firenze, odată cu revenirea sa în Serie A. 

Radu Drăguşin: "Cunosc mulţi colegi de aici de la Fiorentina"

”Sunt fericit să fiu aici, abia aştept să dăm drumul la treabă şi să fiu pe gazon. Am venit de câteva ori în Florenţa când eram la Genoa, îmi place, este un oraş frumos, oamenii de aici sunt foarte amabili.

Tottenham a fost o experinţă care m-a făcut să cresc mult şi din punct de vedere sportiv, dar şi uman. Sper să pot să o ajut pe Fiorentina cu tot ce am învăţat în ultima perioadă.

Cunosc mulţi colegi de aici de la Fiorentina, am mai jucat cu ei. Da, am vorbit deja zilele acestea cu ei pentru că, aşa cum am mai spus, abia aşteptam să vin la Fiorentina! Sunt fericit să fiu aici şi de abia aştept să îmbrac acest tricou”, a declarat Drăguşin.

Afla mai multe despre: serie aradu dragusintottenhamfiorentina 

viewscnt
Articole similare