You are here:

Messi a intrat în gura brazilienilor. Selecţionerul Tite, Thiago Silva şi Casemiro l-au pus la respect pe argentinian: "A fost un moment de ..."

Messi a intrat în gura brazilienilor. Selecţionerul Tite, Thiago Silva şi Casemiro l-au pus la respect pe argentinian: "A fost un moment de ..."
Comentarii

Tite îi cere lui Lionel Messi mai mult respect, informează lefigaro.fr. Selecţionerul Braziliei a comentat, astfel, acuzaţiile lui Messi, conform cărora la Copa America arbitri au fost corupţi pentru a favoriza ţara gazdă, Brazilia.

"Eu l-am considerat un jucător extraordinar, extraterestru, dar ar trebui să arate mai mult respect şi să accepte că a fost învins. Noi am jucat curat împotriva Argentinei tot timpul. Vreau să cred că a fost un moment de... A fost eliminat nedrept. Nu merita, cel care merita era Mendel", a declarat Tite, după ce Brazilia a câştigat finala Copei America, scor 3-1, cu Peru.

Fundaşul brazilian Thiago Silva s-a declarat întristat de acuzaţiile lui Messi.

"Cred că nu a făcut-o din răutate, dar suntem trişti (n.r. - de declaraţiile lui Messi), pentru că la 6-1 cu Barcelona (n.r. - cu PSG), prestaţia arbitrului a fost ridicolă din punctul meu de vedere. Dar noi n-am făcut nicio declaraţie despre un arbitraj în favoarea Barcelonei. Trebuie să respectăm istoria. Avem cinci stele (n.r. - titluri mondiale) şi niciuna n-a fost furată", a declarat Silva.

Casemiro nu a dorit să comenteze acuzaţiile lui Messi: "Cei care au o gură vorbesc ce doresc. Nu a venit timpul să vorbesc eu, e o problemă delicată".

Lionel Messi nu a participat, sâmbătă, la decernarea medaliilor de bronz la Copa America, după finala mică, Argentina - Chile, scor 2-1. Zgârcit în declaraţii şi fără să spună lucruri deosebite de obicei la interviurile după meciuri, Messi s-a dezlănţuit la adresa arbitrajelor care, crede el, au favorizat gazda competiţiei, Brazilia.

"Nu am mers pe podium pentru că nu trebuie să facem parte din această corupţie şi lipsă de respect. Meritam mai mult, dar nu ne-au lăsat să fim în finală. Corupţia şi arbitrii nu i-au lăsat pe oameni să se bucure şi fotbalul a fost ruinat. Corupţia şi arbitrii nu ne-au lăsat să fim în finală. Trebuie spus adevărul. Brazilia campioană? Fără îndoială. Cred că toate jocurile sunt făcute pentru Brazilia. Să sperăm că arbitrii şi VAR-ul nu vor influenţa şi Peru va putea să să joace, deoarece au echipă să o facă. Dar văd asta ca fiind dificil", a declarat Messi.

Jucătorul Barcelonei face referire la faptul că VAR-ul nu a funcţionat la meciul Brazilia - Argentina, scor 2-0, din semifinale, la două faze litigioase, din cauza interferenţelor provocate de serviciul de securitate al preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, prezent în tribune.

Messi a criticat arbitrajul şi după partida cu Brazilia. El consideră că a fost eliminat în finala mică din cauza acelor critici.

"Eu am plătit probabil nota, azi. Cu un cartonaş galben, totul ar fi fost reglat. Spun întotdeauna adevărul şi sunt cinstit, de aceea sunt liniştit. Dacă vor exista repercursiuni după ceea ce spun, nu este vina mea. Cartonaşul roşu, cred eu, este din cauza a ceea ce am spus", a afirmat el.

Reprezentativa Argentinei a câştigat, sâmbătă, la Sao Paulo, finala mică a competiţiei Copa America, scor 2-1 cu Chile. Lionel Messi şi Gary Medel au fost eliminaţi în prima repriză.

Afla mai multe despre: copa americaargentinamessi 

viewscnt
Articole similare