Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesut Ozil se lasă de fotbal, după experienţa nereuşită din Turcia. Fostul campion mondial şi-ar fi anunţat colegii

Mesut Ozil se lasă de fotbal, după experienţa nereuşită din Turcia. Fostul campion mondial şi-ar fi anunţat colegii
Comentarii

Mesut Ozil se va retrage din fotbal, la vârsta de 34 de ani.

Campion mondial cu Germania în 2014, Ozil a bifat doar şapte prezenţe în toate competiţiile pentru Istanbun Basaksehir, echipă la care a ajuns în această vară. Fostul jucător al lui Real Madrid a semnat în vară o înţelegere valabilă pe o perioadă de un an, dar se pare ca cele două parţi s-au despărţit, relatează publicaţia Fanatik.

Aceeaşi sursă susţine că, Ozil nu ia în calcul să mai continue cu fotbal, şi şi-a anunţat colegii că va atârna ghetele în cui. Basaksehir a pierdut joi seară, împotriva lui Kayserispor, în ceea ce ar putea reprezenta ultimul meci al lui Ozil din carieră. În această partidă, mijlocaşul a bifat doar 45 de minute.

Ozil a fost cel mai scump jucător german din istorie

Transferul lui Mesut Ozil 2012, de la Real madrid la Arsenal, în schimbul sumei de 42.5 de milioane de lire sterline, a reprezentat cea mai mare sumă de bani plătită pentru un jucător german, la momentul actual. Între timp, acest top s-a schimbat, iar fruntaşii sunt: Kay Havertz, Timo Werner şi Leroy Sane.

În carieră, Ozil a câştigat Campionatul European de Tineret din 2009, alături de Germania, Campionatul Mondial din 2014, Cupa Germaniei în 2009 alături de Werder Bremen, Cupa Spaniei în 2011 alături de Real Madrid, La Liga în 2012, de patru ori FA Cup în tricoul lui Arsenal, şi două Supercupe ale Angliei, în 2015 şi 2016.

În vârstă de 34 de ani, Mesut Ozil este cotat de Transfermarkt la 1.000.000 de euro.

Afla mai multe despre: ozilbasaksehir 

viewscnt
Articole similare