You are here:

”Mi-a fost foarte greu. Era o umilinţă”. Lucian Sânmărtean, despre una dintre marile drame ale carierei sale

”Mi-a fost foarte greu. Era o umilinţă”. Lucian Sânmărtean, despre una dintre marile drame ale carierei sale

Fotbal

Comentarii

Lucian Sânmărtean a discutat recent despre perioada petrecută în Grecia, la Panathinaikos, unde fostul internaţional român a trăit o adevărată dramă.

Unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti români, Lucian Sânmărtean a fost un jucător cu un potenţial uriaş. Deşi fostul mijlocaş a avut parte de realizări în România, în special în finalul carierei, Sânmărtean ar fi putut avea parte de performanţe şi în fotbalul european.

Sânmărtean era un jucător de mare perspectivă pe când a fost adus de Panathinaikos de la Gloria Bistriţa. În ciuda unui prim sezon de succes, situaţia s-a înrăutăţit pentru fostul ”tricolor”, din pricina unor teste anti-doping.

Lucian Sânmărtean, despre una dintre marele drame ale carierei sale

În urma unor controale efectuate, limita testosteronului din corpul românului era peste cea legală, lucru care a motivat clubul să îl ostracizeze. Însă, conform lui Sânmărtean, cauza pentru aceasta era una naturală, întrucât corpul lui ar produce de la sine un nivel mai ridicat de testosteron decât cel normal.

Astfel, după trei luni de stat pe bară, mijlocaşul a fost primit înapoi, iar clubul şi-a recunoscut greşeala. Însă perioada de pauză l-a afectat grav pe român, care nu a mai putut ajunge la nivelul său de altădată, astfel că a fost nevoit să plece.

”A mai fost un episod la Panathinaikos, m-au dat dopat. Eu aveam testosteronul foarte ridicat, dar în mod natural. Când au văzut că sunt peste şapte, iar limita maximă este 4,2, au zis că mă dopez. Am stat trei luni de zile. Mi-am făcut singur analizele, mi-au venit.

E aproape dublu, te refaci mai repede, îţi revii mai repede. Lor nu le venea să creadă. Au stat până au venit nişte rezultate din Austria, care au spus că nu m-am dopat niciodată. E greu să revii după trei luni de zile. Nu am jucat, am stat numai prin piscină, mă duceam la antrenament seara, era o umilinţă.

Lucrurile astea nu se ştiau, toată lumea zicea că eu sunt un fiţos, arogant, care nu se poate adapta nicăieri. Nu aveam de ce să povestesc eu la lume ce am păţit şi că nu sunt aşa.  Mi-a fost foarte greu la Panathinaikos. Am plecat de la o echipă mică din ţară, la o echipă galonată din Grecia.

Avea o grandoare, încât m-a sufocat la început, deşi am avut un prim an excelent, am câştigat campionatul, cupa, după 7 ani. Diferenţa a fost destul de mare, în următorii ani am căzut aşa uşor într-o pantă din asta din care nu am mai reuşit să revin acolo sus”, a declarat Sânmărtean, pentru as.ro.

Afla mai multe despre: lucian sânmărteanpanathinaikos 

viewscnt
Articole similare