You are here:

"Mi se pare că povestea cu Săpunaru e o înscenare"! Acuzaţii dure legate de scandalul cu alcoolul din vestiarul Rapidului: "Au căutat o soluţie să-l elimine"

"Mi se pare că povestea cu Săpunaru e o înscenare"! Acuzaţii dure legate de scandalul cu alcoolul din vestiarul Rapidului: "Au căutat o soluţie să-l elimine"

Rapid

Comentarii

După plecarea de la Rapid, Săpunaru anunţă acţiuni legale împotriva celui care i-ar fi pătat imaginea. Cosmescu susţine că scandalul a fost o înscenare.

La finalul lunii mai, Cristi Săpunaru a fost protagonistul unui scandal de proporţii. Fotbalistul a fost acuzat că introducea frecvent alcool în cantonamente şi la antrenamente. O fotografie din vestiarul Rapidului a ajuns în presă, în care se vedea o cutie cu sticle de bere.

Astăzi, după ce şi-a încheiat contractul cu Rapid, Cristi Săpunaru a rupt tăcerea şi a anunţat că intenţionează să dea în judecată persoana care a încercat să-i afecteze imaginea.

"După ultimele zvonuri apărute în presă şi în mediul online, menţionez de asemenea, că nu am intenţionat sau nu intenţionez să dau clubul în judecată, sau să creez “valuri” înainte de un nou campionat, ci mă îndrept exclusiv către acea persoană care a încercat să îmi păteze imaginea. Nu am muncit de la 6 ani pentru ca cineva să-mi pună sub semnul întrebării reputaţia construită cu sacrificii, muncă şi dedicare. Această situaţie va fi abordată strict pe cale legală", a transmis Săpunaru.

"Mi se pare că e o înscenare"! Cosmescu nu crede în scandalul de la Rapid

Bogdan Cosmescu îi ia apărarea lui Săpunaru şi consideră că întregul scandal a fost orchestrat special pentru a-i bloca numirea în funcţia de director sportiv şi pentru a-l elimina cât mai rapid din club.

"Mie mi se pare că povestea cu Săpunaru e înscenare. Doi magazioneri care brusc s-au trezit ei să spună cum cărau cu roabele berile. O poză dintr-un vestiar, care n-arată ca un vestiar de la antrenament şi mai mult ca unul de după meci, ceea ce nu ar fi o problemă să bei o bere după meci, se şi practică pentru controlul antidoping. 

Mie mi se pare că a fost o înscenare, nu putea Săpunaru să joace o viaţă întreagă bând bere la fiecare antrenament. Acum, dacă el face asta, nu ştiu. Mie mi s-a părut că s-a căutat o soluţie pentru a nu se continua cu Săpunaru în structura clubului. E un scenariu pe care mi l-am construit eu, fără să am vreo dovadă, aşa cred", a spus Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.

 

Afla mai multe despre: rapidcristi săpunaruretragere 

viewscnt
Articole similare