You are here:

Micuţii fani FCSB au făcut spectacol: "Am sticla de şampanie pentru copii la frigider". Cu ce suvenir a plecat un copil din Ghencea: "E importantă, au atins-o jucătorii"

Micuţii fani FCSB au făcut spectacol: "Am sticla de şampanie pentru copii la frigider". Cu ce suvenir a plecat un copil din Ghencea: "E importantă, au atins-o jucătorii"

FCSB

Comentarii

FCSB a cucerit un nou trofeu. Joi seara, în Ghencea, echipa lui Charalambous a câştigat Supercupa României, după victoria cu 3-0 obţinută în faţa Corvinului Hunedoara.

După meci, copiii prezenţi în tribune au făcut spectacol la declaraţii. Unii s-au lăudat cu şampania rece care-i aştepta acasă, în timp ce alţii s-au ales şi cu un mic suvenir după decernarea trofeului.

"Am luat sticla de pe teren, o ţin ca decor în casă, o pun unde îmi ţin lucrurile valoroase. E o sticlă importantă, pentru că au atins-o jucătorii" , a spus un copil prezent în Ghencea.

"Când ajungem acasă, nu mai putem vorbi, la cât am ţipat. Am şampanie acasă, am şampania pentru copii la rece, e pregătită, e la frigider" , a completat un alt copil.

FCSB - Corvinul Hunedoara 3-0

FCSB a cucerit Supercupa României, după ce a învins-o pe Corvinul Hunedoara, cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.

Echipa lui Charalambous a obţinut primul trofeu al sezonului graţie golurilor marcate de David Miculescu (21), Marius Ştefănescu (52) şi Luis Phelipe (80).

Corvinul, echipă de ligă secundă care a câştigat Cupa României în sezonul trecut, a început curajos şi a avut două ocazii de gol în primele zece minute, prin Roger (3), cu un şut la colţul scurt respins de Vlad, şi prin Neacşa (10), care a tras peste poartă de la distanţă.

FCSB a deschis scorul la prima sa ocazie (21): Alhassan a tras la poartă din centrul careului, Lefter a respins, iar Miculescu a reluat în plasă.

În repriza secundă, Ştefănescu a marcat primul său gol în tricoul campioanei României (52), cu un şut la colţul lung, după o minge aşezată de Popa. Fostul jucător al echipei Sepsi a mai ratat două situaţii singur cu portarul (72, 90).

Al treilea gol al roş-albaştrilor a fost reuşit de brazilianul Luis Phelipe (80), care a reluat în plasă mingea respinsă de Lefter la şutul lui Musi.

Pentru cele două echipe vor urma meciurile din cupele europene, ambele în deplasare, săptămâna viitoare, FCSB cu sanmarinezii de la Virtus AC, iar Corvinul cu maghiarii de la Paksi FC.

FCSB - Corvinul Hunedoara 3-0 (1-0)
Au marcat: David Miculescu (21), Marius Ştefănescu (52), Luis Phelipe (80)

Au evoluat echipele:
FCSB: 99. Andrei Vlad - 20. Nana Antwi, 5. Joyskim Dawa, 21. Vlad Chiricheş (căpitan; 30. Siyabonga Ngezana, 74), 33. Risto Radunovic - 16. Mihai Lixandru (18. Malcom Edjouma, 46), 42. Baba Alhassan - 15. Marius Ştefănescu, 25. Alexandru Băluţă (70. Luis Phelipe, 62), 17. Eduard Radaslavescu (29. Alexandru Musi, 46) - 11. David Miculescu (19. Daniel Popa, 46). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 1. Mihai Udrea - 2. Valentin Creţu, 3. Ionuţ Panţîru, 6. Darius Haruţ, 12. David Kiki, 22. Mihai Toma, 98. David Popa.

Corvinul: 12. Ştefan Lefter - 13. Flavius Iacob, 6. Viorel Lică, 30. Antoniu Manolache, 98. Mihai Velisar - 97. Denis Hrezdac (27. Lucas Câmpan, 83), 31. Desley Ubbink (8. Antonio Bradu, 19; 20. Alexandru Gîrbiţă, 65) - 19. Nicolae Pîrvulescu, 10. Alexandru Neacşa (căpitan; 7. Marius Lupu, 65), 11. Roger Junio - 9. Sergiu Buş (23. Ion Cărăruş, 83). Antrenor: Florin Maxim.
Rezerve neutilizate: 22. Cristian Blaga - 3. Dorin Pop, 14. Andrei Hergheligiu, 33. Marius Chindriş

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare