Mihai Eşanu (22 de ani), portarul lui Dinamo, a vorbit despre situaţia dificilă în care se află clubul său.
Proaspăt revenit de la naţionala României U21, Eşanu s-a întors la antrenamentele de la Dinamo, unde atmosfera nu este cea mai bună. Tânărul portar a mărturisit că ar dorii să poarte o discuţie cu Pablo Cortacaro, omul care a adus pe Dinamo în acest stadiu.
„Chiar am vorbit cu Mister, după meciuri, după antrenamente, în momentele astea mai libere, despre Dinamo. El fiind dinamovist şi fiind ataşat de club, era curios să afle cât mai multe din cadrul clubului, ce se mai întâmplă. Am ştiut să îi zic ce se întâmpla până să plec la lot. I-am zis aşa în mare. Fiind la turneu, am văzut că suporterii au reuşit să rezolve situaţia asta grea. Probabil e cea mai mare realizare de până acum să ia licenţa. E primul pas spre normalitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu mă gândesc să îmi fac cât mai bine treaba, nu contează foarte mult banii. (n.r. Dacă l-ai avea pe Pablo Cortacero în faţă, ce i-ai spune?) Nu m-am gândit. Aş fi curios să îl întreb ce a urmărit şi aş încerca să îl fac conştient cât de mult rău a făcut atâtor oameni. Nu ştiu scopul. Care ar fi scopul? Aş fi curios să ştiu, dar nu m-am gândit.
(n.r. Preferi să conducă suporterii?) Clar! E normal să conducă cineva care de exemplu are un leu, decât cineva care are zero. Suporterii de fiecare dată au respectat promisiunile pe care le-au făcut. E normal să îţi doreşti să conducă suporterii”, a spus Mihai Eşanu, în exclusivitate pentru ProSport.
Situaţia lui Dinamo
Gruparea din Ştefan cel Mare este aproape de a obţine licenţa pentru sezonul viitor, cu ajutorul suporterilor acţionari.
Giovanni Becali crede că proiectul DDB trebuie să meargă înainte, dar că fanii au nevoie de o clarificare a situaţiei juridice şi chiar de mărirea cotizaţiei:
„E un proiect care trebuie să continuie într-o formă mai accentuată. Adică să mărească acea cotă de participare. Dacă s-au strâns aceşti bani, dacă sunt 25 de mii de fani şi măresc puţin cota, să vezi cum Dinamo face buget. Nu ştiu dacă pot să ridice această cotizaţie, dar vom vedea.
Dinamo trebuie să-şi clarifice situaţia juridică. Aceşti 15-20 de mii trebuie să înţeleagă că este o societate ca Barcelona. Cu preşedinte şi Consiliu de Administraţie. Din 25 de mii trebuie să ai 1800 de cotizanţi importanţi care participă la alegerea unui Consiliu de Administraţie, care Consiliu alege un preşedinte. Din patru în patru ani, faci alegeri” a spus Ioan Becali, la Telekom Sport.
Dinamo este pe locul 14 în clasament, cu 27 de puncte. Pe ultimul loc în Liga se află Poli Iaşi, cu doar 19 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, mihai eşanu