Mihai Eşanu, portarul lui Dinamo, a fost lăudat de profesorii de la facultate. Portarul nu şi-a neglijat cursurile şi a făcut eforturi mari pentru a-şi bifa prezenţele.
Proaspăt revenit de la echipa naţională de tineret, Eşanu se antrenează cu Dinamo şi speră la un loc mai bun în clasament.
Actualul titular din poarta lui Dinamo îşi face timp să meargă şi la facultate, iar profesorii au numai cuvinte de laudă la adresa fotbalistului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Încerc pe cât posibil să ajung şi la facultate, primul semestru din primul an am fost accidentat şi puteam să îmbin recuperarea cu facultatea. Din semestrul doi a venit pandemia şi s-au făcut orele online şi mi-a fost mai uşor să fiu prezent. Şi aici primul modul l-am făcut online, acum văd că joi şi vineri trebuie să venim la facultate şi încerc pe cât posibil să termin şi facultatea. (n.r. Te mai învoiesc de la Dinamo?) Am o scutire de la Dinamo şi nu am chiar nevoie sută la sută din prezenţe”, a spus Mihai Eşanu, pentru ProSport.
Ce spun profesorii despre Eşanu
Tudor Palade, lector universitar doctor în cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, are doar cuvinte de laudă la adresa portarului de la Dinamo.
„Mihai Eşanu este student în cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport în anul II la specializarea Sport şi Performanţă Motrică, învăţământ cu frecvenţă redusă. Este un student aş spune atipic celor de la frecvenţă redusă fiindcă el, cel puţin anul trecut, când am parcurs disciplina fotbal, el a venit la absolut toate lecţiile chiar dacă era în cârje, am reuşit să interacţionăm foarte mult, ne cunoşteam de la Dinamo Bucureşti, însă cred că ceea ce îl caracterizează este caracterul lui foarte puternic. Faptul că a putut trece peste o accidentare atât de gravă, demonstrează un caracter puternic.
„Nu tratează cu superficialitate facultatea”
E un student foarte preocupat, din câte îmi aduc eu aminte, a promovat examenul cu notă maximă, ceea ce nu se întâmplă foarte des. Deşi este sport, deşi este fotbal, dar în special fotbaliştii tratează un pic cu superficialitate disciplina în care s-au consacrat, dar nu este şi cazul lui Mihai”, a spus Tudor Palade, pentru ProSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai esanu, dinamo