Formaţia FC Rapid a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.
Mihai Iosif i-a luat apărarea lui Morais: ”Şi Suarez a făcut la fel” + Ce spune despre remiza cu UTA
Rapidiştii au jucat în inferioritate numerică din minutul 39, când a fost eliminat Morais.
Au marcat Marzouk ’76 pentru gazde şi Ubbink ’45 (penalti) pentru oaspeţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Penalty-ul executat de Ubbink a fost apărat iniţial de Moldovan, însă lovitura a fost repetată deoarece portarul ieşise prea mult în faţă. Înainte de executare, jocul a fost întrerupt aproximativ două minute pentru că fanii au aruncat cu petarde.
”Vreau să îmi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o. Am fost inspiraţi la schimbări. Am arătat destul de bine tot meciul. Cei care au venit acum au intrat bine. De aia au venit la Rapid să ne ajute, ei trebuie să se ridice la pretenţiile clubului. La Morais e vorba de instinctul de fotbalist, Suarez a făcut la fel şi în cazul lui s-a ratat penalty-ul. M-am simţit prost când s-a repetat penalty-ul. Nu ştiu n-am revăzut faza cu Moldovan. Dar dacă ăsta e regulamentul...
Am fost inspirat, inspiraţia de la pauză, din minutul 60... E presiune mereu la Rapid. Avem foarte mulţi accidentaţi. Crepulja nu ştiu ce a păţit... Ăsta este fotbalul. Avem cei mai frumoşi suporteri din ţară. Jucătorii şi spectatori au făcut un meci minunat. Obiectivul nostru este accederea în play-off şi vom lupta până la ultima picătură pentru acest lucru”, a declarat Mihai Iosif după meci.
FC Rapid ocupă locul 7 în clasament, cu 33 de puncte, în timp ce UTA Arad este pe 10, cu 28 de puncte. Lider este CFR Cluj, care are 58 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FC Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, Albu (Moise ’87), Morais – Sefer (Ilie ’64), Crepulja (Grigore ’46), Kait, Stahl (Ioniţă ’64) – Bălan (Goge ’46), Marzouk. Antrenor: Mihai Iosif
UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Dima, Shliakov – Vorobjovas, Batha (Ongaro ’84) – Ubbink, Miculescu, Cardoso (Roger ’17) – Laukzemis (Dangubic ’46). Antrenor: Laszlo Balint
Afla mai multe despre: rapid, uta arad, mihai iosif