You are here:

Mihai Rotaru, despre lacrimile lui Mirel Rădoi: ”A durut. S-a dărâmat speranţa de a fi campioni”

Mihai Rotaru, despre lacrimile lui Mirel Rădoi: ”A durut. S-a dărâmat speranţa de a fi campioni”

Universitatea Craiova

Comentarii

Mihai Rotaru şi-a expus punctul de vedere cu privire la lacrimile în ochi pe care le avea antrenorul Mirel Rădoi (44 de ani).

Universitata Craiova a pierdut cu Rapid, pe teren propriu, scor 1-2, în etapa a şaptea din Superliga României.

La interviul de la finalul meciului, Mirel Rădoi a fost surprins cu lacrimi în ochi şi nu a stat până la sfârşit la acesta.

Dezamăgire la Craiova: ”Lumea începuse să ştie din nou unde este stadionul”

Mihai Rotaru a comentat reacţia antrenorului de la Craiova şi a dezvăluit că mai mulţi oameni din cadrul clubului oltean au avut lacrimi în ochi după acel eşec.

”Cu lacrimi în ochi, pentru că, într-adevăr, toţi aveam lacrimi în ochi la meciul acela. De tristeţe, de deznădejde, de supărare.

Cred că mai erau câteva zeci de mii de suporteri de-ai noştri care aveau lacrimi în ochi la sfârşitul acestui meci. Pentru că s-a dărâmat o speranţă, aceea de a fi campioni. Şi atunci toţi aveam lacrimi în ochi, nu doar Mirel.

A fost o tensiune mare şi, într-adevăr, a durut. Fiecare ne-am manifestat cum am crezut de cuviinţă sau cum am fost stimulaţi. Lucrurile s-au liniştit între timp şi ne aşezăm, pentru că avem un meci foarte important.

Repet, avea lacrimi în ochi. Când spuneţi ‘plângând’, eu mă gândesc la bocitoare, ceea ce nu e cazul, da? Mi-a spus că şi-a dorit extrem de mult, nu a luat în calcul egalul sau înfrângere.

De fapt, în nici un meci nu le-a luat în calcul. Şi atunci e spiritul lui de campion, pe care trebuie să-l dea nu doar jucătorilor, ci şi publicului. Să înţeleagă că avem nevoie de ei.

Din păcate, meciul acesta l-am pierdut cu aproape 20.000 de suporteri în tribună, ceea ce este cu atât mai dureros. Lumea începuse să ştie din nou unde este stadionul.

Acum, Mirel este o garanţie că ceea ce se va întâmpla de acum încolo este pentru suporteri. Şi asta cred că va crea o unitate la nivel de ceea ce înseamnă suporteri, jucători, antrenori, echipă, Universitatea Craiova şi familia noastră”, a declarat Rotaru, potrivit Fanatik.

După şapte etape scurse din play-off, Craiova este pe locul 3, cu 36 de puncte. FCSB este lider cu 45, iar CFR este pe 2, cu 38.

Afla mai multe despre: craiovamirel radoimihai rotaru 

viewscnt
Articole similare