Mihai Stoica a intervenit după ce a auzit propunerea făcută de Dorinel Munteanu, antrenorul lui Hermannstadt, pentru naţionala României.
Într-o criză de atacanţi, cu mai mulţi accidentaţi, Mircea Lucescu l-a convocat pe Marius Coman de la UTA Arad pentru meciul de baraj cu Turcia. Dorinel Munteanu l-a propus pe Aurelian Chiţu, experimentatul atacant de la Hermannstadt, iar Stoica a intervenit la auzul numelui jucătorului crescut în academia lui Gică Hagi.
Dorinel Munteanu l-a propus pe Chiţu la naţională, Mihai Stoica a reacţionat
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB a găsit diferenţa dintre Chiţu şi Coman, diferenţă care l-a făcut pe "Il Luce" să îl aleagă pe Marius Coman. Oficialul "roş-albaştrilor" crede că Mircea Lucescu şi-a dorit un jucător de gabarit, cu fizic bun, pentru stilul de joc pe care îl va avea naţionala României la Istanbul, contra Turciei.
"Problema este alta, profilul jucătorului. Profilul lui Chiţu nu are nicio legătură cu profilul lui Coman. Probabil că a vrut un vârf de careu, cu fizic, altfel nu se explică de ce a venit Coman. Chiţu vine din extremă, el a jucat atacant în ultima parte a carierei", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Coman, convocat în premieră la naţionala României
Marius Coman a reacţionat, după FCSB - UTA 1-0, la convocarea la echipa naţională a României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
“M-am emoţionat când am aflat că sunt selecţionat, auzisem discuţii, ştiam că sunt monitorizat după meciurile bune făcute. Vreau să dau totul pentru naţională. N-am vrut să risc (n.r. – şi a fost schimbat la pauză), n-am simţit nimic. Puţin încărcat de la drum şi i-am spus lui mister că nu vreau să risc. Nu m-am cerut afară, doar i-am spus ce simt şi a decis să nu riscăm şi să ies”, a spus Marius Coman.
Afla mai multe despre: mihai stoica, marius coman, aurelian chitu, echipa nationala, atacant








