FCSB continuă să îşi întărească lotul înaintea noului sezon, iar transferul lui Ronny Labonne a venit după o perioadă în care campioana României a început să lucreze mai atent pe partea de scouting.
Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al roş-albaştrilor, a explicat că fundaşul adus de la Caen nu se afla iniţial pe lista clubului, dar a fost remarcat în timp ce oamenii din staff urmăreau alţi fotbalişti. Oficialul FCSB a vorbit şi despre noua strategie a campioanei, care încearcă să identifice jucători interesanţi inclusiv din ligile inferioare din Franţa.
Ronny Labonne, fotbalist născut în Martinica, poate evolua atât în banda dreaptă, cât şi în banda stângă a defensivei. Jucătorul a ajuns în Franţa la vârsta de 14 ani, unde s-a format la un centru din Paris, iar apoi a trecut pe la Lorient, Nîmes şi Caen.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica a precizat că FCSB colaborează cu un om de fotbal din Franţa, care ar putea deveni oficial consilier al clubului pe zona de scouting. Oficialul roş-albaştrilor a dat şi exemplul Universităţii Craiova, care a reuşit să găsească jucători buni în eşaloane inferioare, model pe care campioana vrea să îl urmărească mai atent.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum a ajuns Ronny Labonne la FCSB. Mihai Stoica a dezvăluit detaliile mutării
„Eu colaborez cu un om de fotbal din Franţa. Dacă va veni oficial la noi, o să spun despre cine e vorba. E posibil să vină. Este practic consilier, se ocupă de scoutingul nostru pe partea asta. Suntem în discuţii, vom vedea dacă vom reuşi să facem colaborarea.
Au început să lucreze Florin Cernat, Ionuţ Zotu, Alin Stoica, Lucian Filip, de când au plecat Eli şi Pinti. Nu era pe listă, dar l-au remarcat uitându-se după alţi jucători. Avea meciuri în care juca fundaş dreapta şi meciuri în care juca fundaş stânga. Este un fotbalist născut în Martinica. La 14 ani a venit în Franţa, într-un centru de formare în Paris. După care a ajuns la Lorient, apoi la Nîmes. După a ajuns la Caen. E un club din liga a treia. Nsimba a fost anul trecut în liga a treia, nu a făcut diferenţa doar la noi în campionat, ci şi în cupele europene.
Modelul Craiova l-am luat, eu nu mă mai uitam pe ligile inferioare”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.







