Mihai Stoica a făcut o analiză a echipelor care, în viziunea sa, vor ajunge în play-off-ul Superligii după cele 30 de etape ale sezonului regulat.
Etapa a 11-a din Superliga s-a încheiat cu un meci extrem de spectaculos, pe Cluj Arena, între Universitatea şi Rapid. Giuleştenii s-au impus cu 4-3 şi au urcat pe locul 2, cu 24 de puncte, la două lungimi distanţă de liderul Dinamo.
De cealaltă parte, ”Şepcile roşii” sunt pe cinci, cu 18 puncte, iar elevii lui Bergodi nu au reuşit să dubleze succesul din derby-ul cu CFR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Invitat în studioul Prima Sport înaintea duelului din Ardeal, Mihai Stoica a spus că, în opinia sa, Dinamo, Rapid, Craiova şi ”U” Cluj vor fi cu certitudine în play-off-ul din Superliga.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cele patru s-au aflat în primele şase şi în sezonul precedent, alături de FC Argeş şi CFR Cluj.
„Eu ne văd pe noi în play-off, dar CFR e la luptă clar. Sunt 4 echipe în play-off la momentul ăsta: Dinamo, Rapid, Craiova şi Universitatea Cluj. Este aproape imposibil ca ele să nu prindă şi mai sunt două locuri”, a spus MM Stoica, la Prima Sport.
- Clasamentul Superligii după 11 etape:
- 1) Dinamo - 26p
- 2) Rapid - 24p
- 3) Craiova - 23p
- 4) Petrolul - 19p
- 5) U Cluj - 18p
- 6) Farul - 17p







