You are here:

"Mihai Stoica?". Ce şi-a amintit Cyril Thereau din perioada petrecută la Steaua

"Mihai Stoica?". Ce şi-a amintit Cyril Thereau din perioada petrecută la Steaua
Comentarii

Cyril Thereau (30 de ani) a încheiat un sezon excelent în Italia. Fostul atacant stelist a marcat 13 goluri pentru Chievo în toate competiţiile, iar cluburile de top au pus deja ochii pe el.

Sunt atacant, dar şi mijlocaş ofensiv. Îmi place foarte mult să joc, să ating mingea şi să marchez goluri. Când am ajuns în Serie A, care este un campionat puternic, am dat de meciuri dificile, dar m-am simţit foarte bine pentru că acest campionat mi se potriveşte perfect

Mă simt bine aici, iar diferenţa între Serie A şi alte campionate este că aici se pune mai mult accent pe calităţile fizice. Vreau să joc din ce în ce mai bine şi să joc la cel mai înalt nivel”, a spus Cyril Thereau pentru Dolce Sport.

Golgeterul lui Chievo n-a uitat perioada petrecută în România şi se pregăteşte să revină la Bucureşti, pentru a se reîntâlni cu prietenii Boştină şi Mihai Stoica.

Mi-aş dori să joc în continuare în campionatul italian. Oricum, îmi aduc aminte cu plăcere de parcursul în România, de Steaua, de suporterii lor şi de Mihai Stoica, o persoană deosebită pentru mine. Mi-ar plăcea să revin în România. Am mai vorbit o dată cu MM, ştiu că s-a întors la Steaua... Am aflat că Steaua este puternică acum”, a mai spus Thereau.

Thereau a jucat 25 meciuri pentru Steaua în perioada august 2006 - iulie 2007 şi a marcat 10 goluri, în toate competiţiile. A fost adus în Ghencea de la Charleroi, în schimbul a 700.000 de euro, şi a fost vândut la Anderlecht cu 2,9 milioane de euro.

38 de partide a jucat Thereau în acest sezon pentru Chievo, în toate competiţiile, marcând 13 goluri


Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 150.000 de fani ;)

viewscnt
Articole similare