Răzvan Sava a avut o nouă evoluţie excelentă în poarta CFR-ului, în victoria obţinută de ardeleni, scor 2-0, cu FC U Craiova 1948.
Transferat la începutul acestui an, pentru 250 de mii de euro, de la Torino, Răzvan Sava a devenit titularul din poarta CFR-ului, după plecarea lui Scuffet, la Cagliari, în vară.
În cariera sa, Răzvan Sava a mai jucat la echipele de juniori ale cluburilor Juventus, Pescare, Lecce şi Torino.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În afară de faptul că are un fizic... Chiar fizic... El e şi bun în poartă. Poate că toată lumea se aştepta să fie o scădere în poarta CFR-ului după plecarea lui Scuffet, care a fost foarte, foarte bun, anul trecut.
Şi nu e aşa. Sava e cel puţin la acelaşi nivel cu Scuffet, şi fizic, şi la nivelul prestaţiilor. Iar acum, la acest meci, a apărat foarte bine. E bun Sava, chiar e foarte bun, avem portari.
Răzvan Zamfir este un foarte bun scouter, el l-a adus pe Sava. Nu prea îl ştie lumea pe Zamfir, dar el chiar ştie fotbal" , a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
CFR Cluj - FC U Craiova 1948 2-0
CFR Cluj a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, pe FC U Craiova 1948, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- CFR CLUJ: R. Sava - Mogoş (R. Filip 74), Kresic, Ajeti, Camora (Luca Mihai 68) - Cvek, Tachtsidis, Muhar – Deac (Juricic 61), Bîrligea (Morgan 61), Otele (Jefte Betancor 74). ANTRENOR: Andrea Mandorlini
- FC U CRAIOVA: R. Popa - Compagnucci, Lacroix, Danny Henriques, R. Negru - S. Asamoah (Dr. Albu 77), V. Achim – Baeten (Vl. Pop 83), Bahassa (Blănuţă 77), Van Durmen (G. Buta 88) – A. Chiţu (Ibrahimi 77). ANTRENOR: Paul Răducan
Afla mai multe despre: cfr cluj, razvan sava, mihai stoica