You are here:

Mihai Stoichiţă a explicat surprizele din lotul convocat de Mircea Lucescu: "Sunt absenţe importante"

Mihai Stoichiţă a explicat surprizele din lotul convocat de Mircea Lucescu: "Sunt absenţe importante"

Echipa națională

Comentarii

Selecţionata de seniori a României va disputa două partide în luna octombrie, o partidă amicală cu Moldova şi un meci din cadrul grupei preliminare Campionatului Mondial din 2026, cu Austria.

România are parte de un meci dificil la Bucureşti împotriva selecţionatei Austriei, în cadrul grupei pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. Venită după un rezultat dezamăgitor în Cipru, o remiză cu scorul de 2-2, România speră să o surprindă pe Austria.

Lucescu a apelat la mai mulţi jucători aflaţi la prima lor experienţă în lotul naţionalei de seniori, dar şi la fotbalişti reveniţi sub tricolor. Mihai Stoichiţă a vorbit despre lotul convocat de Mircea Lucescu, cât şi despre situaţia naţionalei înaintea partidelor cu Moldova şi Austria.

Oficialul Federaţiei a vorbit scurt şi despre meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova.

Mihai Stoichiţă: "Fiecare compartiment e destabilizat de absenţe"

"E imposibil să nu fie un meci frumos în seara asta, cu multe implicaţii în clasament pentru amândouă. La acest nivel se poate întâmpla orice, amândouă sunt excepţionale. 

Am înţeles că l-au schimbat pe Baiaram, nu pot şti ce se întâmplă. Poate a simţit vreo jenă, nu avem de unde să ştim ce se întâmplă. Eu îmi doresc la noapte să fie apt în cantonamentul naţionalei. 

(n.r. - meciul cu Austria) O speranţă pentru barajul pe care-l disputăm oricum, că tot la baraj ajungem indiferent de rezultat. Sper să se repete meciul cu Elveţia de atunci. 

O să-mi spuneţi că sunt mulţi jucători noi, dar nu. Sunt jucători obişnuiţi cu echipa naţională, care au jucat poate mai puţin şi sunt animaţi să ocupe poziţia în echipa naţională. 

Mă uitam câţi jucători absenţi sunt faţă de... Fiecare compartiment e destabilizat de absenţe, apărarea, mijlocul şi atacul. Sunt absenţe importante şi cred că e un imbold pentru jucătorii care vor apărea ca noutăţi în naţională. Cu Moldova, Lucescu va vedea anumiţi jucători, să vadă relaţii de joc, dar cu Austria multe lucruri se vor suplini prin dorinţa lor de a fi pe viitor la naţională.", a spus Mihai Stoichiţă.

Afla mai multe despre: echipa nationalamihai stoichitamircea lucescu 

viewscnt
Articole similare