Reprezentativa U 21 a României a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, de selecţionata similară a Georgiei, într-un meci amical.
Mihai Stoichiţă, atacat dur după ce România U21 a fost învinsă de Georgia U21: ”Face treaba murdară a FRF!”
A marcat Kapanadze, în minutele 68 şi 74. În minutul 77 al partidei, nocturna a întâmpinat probleme şi nu a mai putut funcţiona. Totuşi, ea a fost reparată în mai puţin de 10 minute, dar până la finalul meciului nu s-a mai marcat.
După ce au fost reparate problemele tehnice, Markovic a lovit bara, iar acelaşi jucător al Craiovei a şutat bine, dar mingea nu a mai intrat în poartă, iar tricolorii noştri au pierdut cu 2-0.
După această înfrângere surprinzătoare, Florin Prunea a lansat un atac la adresa lui Mihai Stoichiţă, directorul tehnic de la FRF. El consideră că Florin Bratu a fost adus la naţionala U21 după o decizie a lui Stoichiţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Să te bată Georgia? Cine e de vină? Mihai Stoichiţă face toate prostiile, toate tâmpeniile posibile. Eu mă îngrozesc ce am auzit din ţară, de la antrenori şi părinţi de fotbalişti despre convocările de la juniori. Ce nenorociri se fac… Stoichiţă face treaba murdară a FRF! El l-a pus pe Bratu selecţioner la U21.
De ce? Că a plecat după o lună de la Aerostar sau Concordia? Sau pentru că a ieşit la TV să îi atace pe Prunea şi Lupescu? Nu am nimic cu Bratu, dar el nu merita acum să fie în acea funcţie.
Dar Stoichiţă face legea! FRF chiar doarme? A spus-o Marcel Puşcaş, de ce nu se sesizează autorităţile: trei mii de euro e convocarea, cinci mii de euro e titularizarea la juniori. Repet, nu o spun eu, a spus-o Puşcaş!”, a spus Florin Prunea, pentru ProSport.
Pentru băieţii lui Florin Bratu urmează în continuare un alt meci amical cu Slovacia, de pe 7 iunie. În 2022, România U21 a înregistrat o victorie, o remiză şi o înfrângere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: românia u21-prunea-bratu