You are here:

Mihai Stoichiţă, în al nouălea cer după EURO: „A trecut mult timp de când n-am mai fost mândru că sunt român!”

Mihai Stoichiţă, în al nouălea cer după EURO: „A trecut mult timp de când n-am mai fost mândru că sunt român!”
Comentarii

Mihai Stoichiţă, oficialul FRF, a luat cuvântul după revenirea României de la EURO 2024.

Mihai Stoichiţă, mândru de performanţa României de la EURO 2024

„De foarte multă vreme n-am mai fost asa mândru că sunt român, ăsta a fost principalul câştig, pe lângă rezultate. Mă gândeam că Germania este o ţară destul de scumpă, greu de accesat, dar uite că ataşamentul faţă de culorile României au fost primordiale pentru toată lumea.

Această echipă a reaprins un sentiment de mândrie. E cel mai important lucru să spui cu toată inima că eşti român. S-a văzut bunul simţ al poporului nostru, e o normalitate să fim aşa. Nu va fi izolat exemplul dat de noi, este un imbold pentru toată lumea.

Când eşti câştigător, fiecare vrea ca ideea asta de învingător să fie dusă mai departe de acelaşi grup şi acelaşi antrenor. Aşteptaţi săptămâna ce vine pentru o decizie în privinţa lui Edi.

La ora actuală avem probleme cu echipele mari. Echipele mari încă ne pun probleme, dar mai pot fi puse lucruri la punct până la startul preliminariile pentru Mondial”, a spus Mihai Stoichiţă, la revenirea României în ţară.

Afla mai multe despre: mihai stoichitaeuroromania 

viewscnt
Articole similare