Metaloglobus a suferit o înfrângere severă pe Arena Naţională, scor 0-4, în faţa celor de la Dinamo, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii, iar Mihai Teja a avut un nou discurs vehement, pentru a doua oară în acest sezon, după cel de la finalul meciului cu Hermannstadt (0-0).
Echipa ”Câinilor” a deschis scorul prin Alberto Soro în minutul 24, iar mai târziu, Cristi Mihai (min. 68), Stipe Perica (min. 76) şi Cătălin Cîrjan (min. 90+2) au completat victoria clară a echipei din Şoseaua Ştefan Cel Mare.
După acest rezultat, Dinamo a avansat pe poziţia a doua în clasament, cu 38 de puncte, în timp ce Metaloglobus rămâne pe ultima treaptă a ierarhiei, cu doar 11 puncte acumulate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul meciului, antrenorul echipei Metaloglobus, Mihai Teja, a criticat dur arbitrajul, în special decizia luată de brigada de arbitri în minutul 29, când a avut loc o intervenţie a lui Raul Opruţ asupra lui Huiban, în careul gazdelor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Deşi arbitru central, Viorel Flueran, a fost chemat la monitorul VAR pentru a analiza faza, s-a stabilit că acţiunea a fost invalidată din cauza unui ofsaid anterior la Zakir, în faza de construcţie a atacului.
În plus, Teja a exprimat nemulţumiri legate de aplicarea regulii 5+6, care impune echipelor să aibă pe teren cel puţin cinci jucători români, considerând-o o constrângere pentru echipele care nu dispun de un lot format în mare parte din jucători autohtoni.
Mihai Teja, dezlănuţuit! A făcut praf arbitrajul, dar şi regula 5+6: ”Ce înseamnă maniera asta?”
”Ce înseamnă maniera asta de arbitraj? După arbitrul Flueran s-a dus la VAR să vadă dacă e penalty şi după a dat ofsaid. Sunt nişte lucruri incredibile.
Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, de pe locul pe care suntem noi... Lucrurile astea le simt. Fiind o echipă mică, e greu. Eu sunt supărat pentru că am luat 4 goluri. Am făcut greşeli stupide.
Nu avem underi. E această regulă a celor 5 români, dar eu cred că trebuia să facem invers. Să băgăm bani în academii şi după să punem pe teren jucătorii pe care i-am crescut. De unde să ia Metaloglobus români? O să crească preţurile”, a spus Teja, după Dinamo - Metaloglobus 4-0.
Afla mai multe despre: superliga, metaloglobus, dinamo








