Metaloglobus a pierdut la Cluj, scor 3-1. După meci, Teja a spus că frica împiedică echipa să joace la adevărata valoare şi sunt necesari jucători care aduc plus-valoare.
Mihai Teja, semnal de alarmă: "Dacă nu joci de la început, echipele mari te judecă"
Universitatea Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Metaloglobus, în etapa a 16-a a Superligii. Pentru U. Cluj au marcat Nistor (10, 22) şi Bic (38), iar pentru Metaloglobus a punctat Fernandes (47).
După meci, Mihai Teja, antrenorul celor de la Metaloglobus, a spus că principala problemă a echipei este frica. Acesta afirmă că fotbaliştii sunt temători şi încep să joace la adevărata lor valoare abia după ce sunt conduşi şi nu mai există presiune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Avem teamă. Nu ştiu de unde această teamă, nu ne ia nimeni capul, nu e război, nu ne împuşcă nimeni. Băieţii arată că pot mai mult, dar dacă nu ne eliberăm de frică… Asta e, până nu încercăm să ne eliberăm şi să joci fotbal din primul minut, e greu. Să pleci mereu de la 2-0, 3-0, e prea greu să revii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipele mari te judecă imediat. Dan Nistor, două goluri, marcă înregistrată. Dacă nu joci de la început, echipele mari te judecă. E o diferenţă mare între Liga 2 şi Superliga, asta nu înseamnă că iau din meritele băieţilor, dar totdeauna le-am spus direct: aveam nevoie de întărirea lotului cu plus-valoare, pentru Liga 1, să poţi face faţă. Dacă, din punct de vedere al jocului, avem meciuri bune, nu e de ajuns, trebuie să aduci un plus-valoare ca să te baţi cu echipele mari. Sunt foarte multe echipe bune, cu bugete; nu mai sunt 3-4 echipe ca noi să zici că ne batem cu ele.
Diferenţa e foarte mare. Dacă în perioada trecută mai exista un Brăneşti, o depunctare, o insolvenţă, ziceai „lasă, domle, că mă bat acolo”. Dar nu mai e aşa, echipele şi-au luat jucători, le e frică de retrogradare. Asta am zis din vară: aveam nevoie de fotbalişti care să aducă ceva în plus”, a spus Mihai Teja, după eşecul de la Cluj.
- Citește și
- Unul dintre cei mai reputaţi antrenori din fotbalul actual, propunere inedită dintr-un alt sport pentru a revoluţiona fotbalul
- Daniele De Rossi, mesaj pentru Dan Şucu la prima conferinţă de presă ca antrenor al "grifonilor”: "Este o mare onoare să fiu aici”
- Gattuso a anunţat lotul Italiei! Fotbaliştii care revin, pe finalul campaniei de calificare la Cupa Mondială. Lista completă a convocaţilor
- Gigi Becali, impresionat de un jucător după partida de la Basel: "Are din alea de fotbalist. A ajuns bulldog”
- Ce şanse de calificare au FCSB şi Universitatea Craiova în primăvara europeană. Calculelele experţilor pentru Europa League şi Conference League
- VIDEO | Cum arată apartamentul Nadiei din Los Angeles: "Cum am posibilitatea, merg să-i văd pe copii". + Zeiţa de la Montreal va filma împreuna cu Arnold Schwarzenegger
- Selecţionerul Adrian Dulcea a anunţat convocările pentru meciurile de calificare la Campionatul European. Programul meciurilor
- Fotbalistul lui Basel s-ar transfera în Superliga! Ce a spus despre FCSB: "Nu m-am aşteptat să fie aşa greu. În Elveţia nu găseşti asta"
Afla mai multe despre: superliga, mihai teja, metaloglobus, u cluj








