You are here:

Mii de fani şi legende ale fotbalului l-au condus pe ultimul drum pe Franco Baresi: „Există un singur căpitan”

Mii de fani şi legende ale fotbalului l-au condus pe ultimul drum pe Franco Baresi: „Există un singur căpitan”

Fotbal internațional

Comentarii

Înmormântarea lui Franco Baresi, care a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 66 de ani, a avut loc marţi, la Milano. Mii de suporteri rossoneri s-au adunat în faţa Catedralei Sfântul Ambrozie pentru a-l omagia pe legendarul fundaş şi căpitan al lui AC Milan.

„C'è solo un capitano” („Există un singur căpitan”). Acesta a fost mesajul care a răsunat în faţa Catedralei Sfântul Ambrozie din Milano, unde fanii lui AC Milan şi-au luat rămas-bun de la una dintre cele mai mari legende din istoria clubului.

Sicriul cu trupul fostului fundaş şi căpitan emblematic al lui AC Milan a ajuns în faţa bazilicii în jurul orei 11:00, iar suporterii l-au întâmpinat cu aplauze şi scandări. În mulţime s-au aflat numeroase steaguri şi bannere în culorile roşu şi negru.

Aproximativ o oră mai târziu, sicriul a ieşit din biserică în aplauzele fanilor, care au scandat „6 per sempre, Franco Baresi” („Numărul 6 pentru totdeauna, Franco Baresi”) şi „Sarai sempre con noi, Franco. Non ti lasceremo mai” („Vei fi mereu cu noi, Franco. Nu te vom abandona niciodată.”).

De asemenea, suporterii au cântat „You'll Never Walk Alone” („Niciodată nu vei fi singur”).

Foşti jucători şi coechipieri emblematici, prezenţi la ceremonie

Potrivit presei italiene, la ceremonie au participat numeroase personalităţi. Printre acestea s-au numărat Christian Pulisic şi Santiago Giménez, actuali jucători ai lui AC Milan, care au rămas în Italia din cauza accidentărilor, în timp ce restul lotului se află în Australia pentru stagiul de pregătire.

Au fost prezenţi şi foşti mari jucători ai clubului care au evoluat alături de Franco Baresi, precum Marco van Basten, Roberto Donadoni şi Daniele Massaro. De asemenea, la ceremonie au participat foştii săi colegi din defensiva naţionalei Italiei, Paolo Maldini, Mauro Tassotti şi Alessandro Costacurta.

Printre cei care i-au adus un ultim omagiu s-au aflat şi Roberto Baggio, Hernan Crespo, Roger Federer şi ministrul italian al Sportului, Andrea Abodi.

Franco Baresi a reprezentat una dintre cele mai importante figuri din istoria clubului lombard. Timp de două decenii, el a întruchipat identitatea rossonero şi a purtat banderola de căpitan într-una dintre cele mai glorioase perioade din istoria lui AC Milan. În semn de recunoştinţă pentru contribuţia sa, clubul a retras tricoul cu numărul 6 după încheierea carierei sale.

Format la AC Milan între 1974 şi 1977, fostul fundaş central nu a îmbrăcat niciodată tricoul altei echipe până la retragerea sa, în 1997. În cele 20 de sezoane petrecute la clubul milanez, a disputat 719 meciuri, a cucerit şase titluri de campion al Italiei, între 1978 şi 1996, şi trei trofee ale Ligii Campionilor, în 1989, 1990 şi 1994. Totodată, s-a impus drept unul dintre cei mai mari fundaşi din istoria fotbalului.

La echipa naţională a Italiei, Franco Baresi a strâns 81 de selecţii între 1980 şi 1994. El a câştigat Cupa Mondială din 1982, a ocupat locul al treilea la ediţia din 1990 şi a disputat finala Cupei Mondiale din 1994.

 

 

Afla mai multe despre: franco baresi 

viewscnt
Articole similare