Tricolorul Dragoş Nedelcu a oferit primele declaraţii, după ce a fost titular în victoria cu Islanda, scor 2-0. Selecţionerul Mirel Rădoi l-a lăudat pe jucătorul care a evoluat mijlocaş central.
Dragoş Nedelcu, fericit după ce a fost titular cu Islanda
România a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Islandei, în etapa a IV-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. În acest meci s-a accidentat, probabil destul de grav, atacantul Denis Alibec.
Dragoş Nedelcu a fost titular la mijlocul terenului şi a vorbit despre cele două posturi pe care le poate ocupa acum: "Nu am luat gol, mă bucur mult. Nu mă aşteptam să fiu titular, cu mister e foarte greu să-ţi dai seama dacă joci sau nu. Asta e strategia lui. Eu am fost pregătit pentru orice şi, când am aflat că joc, mi-am dorit să-mi ajut echipa mult. Cred că în plus am avut agresivitate şi iniţiativă, pentru că ne-am dorit foarte mult şi ne-am dorit să jucăm şi asta s-a văzut, pentru că a fost un joc destul de plăcut. M-a schimbat experienţa din Germania, e un alt campionat şi mi-am dorit mult să ajung acolo.
Să fiu sincer, când am ajuns acolo mi-am dorit mult să joc. Am avut o discuţie cu antrenorul, mi-a spus că are nevoie de mine fundaş central. Azi m-am bucurat să joc mijlocaş central, dar eu mă bucur oriunde joc, pentru că pot progresa în ambele poziţii", a declarat fotbalistul Fortunei Düsseldorf.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mirel Rădoi a observat schimbări în jocul lui Dragoş Nedelcu: "Chiar dacă e de puţin timp în Germania, am observat că joacă mult mai agresiv şi şi-a îmbunătăţit şi jocul de cap", a spus selecţionerul despre fotbalist.
Clasamentul Grupei J: 1. Amenia - 10 puncte, 2. Germania - 9 puncte, 3. Macedonia de Nord - 7 puncte, 4. România - 6 puncte, 5. Islanda - trei puncte, 6. Liechtenstein - niciun punct.
Următoarele partide ale tricolorilor în această lună sunt:
- 5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21.45 – Arena Naţională (Bucureşti);
- 8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora 21.45 – Tose Proeski Arena (Skopje).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dragos nedelcu romania, dragos nedelcu